Căutare

Alice

Dă un sens vieții tale!

Despre lucrurile cu adevărat importante …

cheerful close up coffee cup
Photo by Pixabay on Pexels.com

Uneori am impresia că nimic important nu se mai întâmplă în lume. În sensul că nimic din ceea ce se declară a fi important nu mă atinge. Oamenii își comunică de regulă lucruri neimportante și care îi caracterizează prea puțin sau deloc. Oamenii își comunică știri, pentru că știrile sunt consdiderate importante.

Pentru ca ceva să fie important este nevoie ca cineva să considere important acel lucru.

Cum arată un lucru important? Nicidecum. Pentru cineva este important că plouă, pentru altcineva că nu plouă. Pentru cineva este important că se căsătorește, pentru altcineva că se desparte. Dar ce este cu adevărat important? și ce face ca ceva să fie important?

Continuă lectura „Despre lucrurile cu adevărat importante …”

Articol reprezentativ

De la a face la a fi și Iubirea de necunoscut

 

awesome_pictures_77

Sunt momente în viață când nimic nu pare o mai mare realizare sau o acțiune mai provocatoare decât aceea de a te opri. Din tot, în loc, în timp …

Toți am trecut prin astfel de momente și dacă nu ni le amintim nu este pentru că nu au fost, ci pentru ca am fugit de ele și am ales să le uităm.

Dacă reușești să îi spui cunoscutului să te lase puțin, să nu-ți mai spună că este important, necesar, urgent chiar obligatoriu sa faci ceva și să îl lași în urma ta, te vei găsi pe tine, pur și simplu într-un alt spațiu …

Cumva, acum ești în necunoscut, nu ști ce este încă, ce va urma, dar cea mai frumoasă și măreață descoperire este că ești și nu oricum, ești bine. Privești în jur, descoperi, te miști, vorbești, zâmbești, interacționezi cu oamenii, cu tot ce-ți este în jur. Realizezi cu surprindere că necunoscutul nu te anulează, ci te extinde, te relevă mai clar și adevărat.

Începi să zâmbești înlăuntrul tău …  cât de mare și-a fost frica și fuga  de el, de Necunoscut.

Vrei să știi cine ești? Fii! Află! Aruncă-te în necunoscut căci în Necunoscut ești obligat să fii!

Cu dragoste,

Alice❤️

Articol reprezentativ

În sufletul unui copil vorbește Dumnezeu

pexels-photo-1042438.jpeg

Când eram copii, nu mai aveam răbdare să ne facem mari, să trăim, să facem și să împlinim tot ce ne trecea prin căpșoare, prin inimi și suflet …. și tot timpul ne veneau idei, multe , continuu, timpul nu ne era de ajuns pentru câte simțeam că vrem să creăm.

Când am crescut un pic, cât să vedem lumea din jur și am intrat în lumea celor mari, ne-am trezit visând să-i ajutăm, să fim puternici pentru ei, să-i salvăm cumva, căci îi vedeam triști, plini de griji, confuzi și furioși. Câtă dreptate aveam …

Am crezut că tot ce ne lipsește este că nu suntem mari … Și atunci ne-am hotărât cu orice preț să ne facem mari. Atunci ne-am spus: vreau să fiu mai repede mare să pot să fac toate acestea …

Și ne-am făcut, fără să știm cum și când „Mari”.

Acum, suntem mari, ne închipuim că am putea învârti lumea cu doar un deget, avem resurse de tot felul și încă le mai acumulăm, dar, … nu mai știm de ce, ce să facem cu noi și cu ele?

SENSUL, râul de bucurie, entuziasm și creativitate a secat, nu mai știm unde este … ne trezim doar  spunând cu nostalgie:  Ce frumoasă era lumea când eram copii, ce bine ar fi să mai pot fi copil, ce timpuri, ce magie …ce n-aș da să mă mai pot întoarce …

Mulțumesc vouă, copii eterni

Cu dragoste,

Alice❤️

 

Articol reprezentativ

Relația de cuplu – Workshop de dezvoltare personală

O nouă perspectivă asupra înțelegerii relației de cuplu!

Workshop Timișoara3

Vă aștept cu mare drag,

Alina Cornelia Mihail

Co-fondator și instructor

World of Wisdom & Spiritual Adventure

Cine a inventat Mîna-pieptene

 

female-body-language-hair-flickÎncă din copilărie, femeile îmi păreau niște personaje de poveste: vocea lor, felul cum râdeau, părul lung și faptul că miroseau a parfum mă făceau să simt un tremur de îndată ce le vedeam. Erau niște făpturi atât de frumoase, încât mă temeam să le ating. Atunci când mă luau în brațe, așa cum se iau copiii, eu niciodată nu le îmbrățișam, stăteam cu mâinile țepene și nările pline de parfumul lor, temându-mă că, dacă le voi atinge, ele se vor speria și vor fugi. Simt și acum mirosul de ruj de pe buzele lor care îmi vorbeau aproape de față, întrebându-ma de ce sunt atât de serios.

E lesne de înțeles de ce femeile sunt asemănate cu păsările, stele, florile sau focul, alteori cu nisipul, cu mierea sau laptele, cu apa, cu soarele, cu noaptea, cu frigul, cu șarpele, cu lovitura de cuțit, cu liniștea, cu untdelemnul, cu dimineața, cu moartea și viața. Cele mai puternice trăiri, tot ce este mai bun, dar și ce este mai rău în această lume, se leagă de femei. Iubirea (de femei) ca moartea e de tare și ca iadul de grozavă este gelozia, zice Solomon. Săgețile ei sunt săgeți de foc și flacăra ei ca fulgerul din cer.

Deoarece femeile erau niște personaje din poveste, era normal ca ele să nu fie oameni. E bine asta sau nu, timpul o va arăta. Femeile nu erau oameni, pentru că niciun om nu poate pune degetele nu știu cum în formă de pieptene când îți mângâie capul. Îți trec mâna prin păr, Mîna-pieptene, și tu nu mai vrei nimic: nu vrei să te joci, nu vrei să călărești, nici măcar la vânătoare nu mai vrei.

Mîna-pieptene a fost inventată de o femeie tânără pe nume Clara, secretara de la Secția Raională de Cultură din Călărași, care, venind odată pe la noi, m-a luat în poala ei și mi-a zburlit părul cu Mîna-pieptene.

Autor: Savatie Baștovoi

Mulțumesc pentru acest text imens!

Cu dragoste,

Alice❤

Efectul magic al muzicii baroce asupra creierului

baroque-church-collegiate-church-church-melk-51381.jpeg

Fiecare dintre noi am observat efectul miraculos al muzicii asupra stării noastre de spirit. Poate ne-ar fi util să devenim mai conștienți asupra muzicii, ca un instrument minunat, aflat foarte la îndemână, de a ne liniști și hrăni sufletele.

Pentru că muzica a fost și îmi rămâne prieten devotat, vindecător și mentor, sursă de inspirație și evoluție, mijlocitor către suflet și Dumnezeu  …

Știați că, ascultarea genului potrivit de muzică poate ajuta la atenuarea anxietății? Muzica barocă este cunoscută pentru faptul de a induce valuri alfa calme în creier. Prezența acestora poate acționa pur și simplu pentru a calma sau, și mai mult, pentru a schimba programele.

Foarte pe scurt despre muzica barocă:

Termenul „baroc” se referă la muzica compusă între 1600 – 1750 într-un timp cunoscut în general ca era baroc. Aceasta a fost caracterizată de un stil artistic în artă (pictura, arhitectură, muzică, literatură etc.) care au creat exuberanță și dramă. Fiind creată pentru a fi înțeleasă în mod clar, în arta barocă există puțină subtilitate.

Beneficiile ascultării acestui gen de muzică:

Continuă lectura „Efectul magic al muzicii baroce asupra creierului”

De mână cu Dumnezeu

shutterstock_28

Într-o seară, un tânăr, se apropie de Maestru, şi-l întrebă:

Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu?

Maestrul, surâzând îi spuse: într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem, şi l-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu pedalând.

După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat sa schimbăm locurile. Am fost de acord, şi din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi.

Dumnezeu dădea vieţii mele fericire şi emoţii. Ce s-a schimbat când am inversat locurile?

Când conduceam eu, cunoşteam pe de rost strada, curbele, suişurile, coborâşurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte.

Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul. Tot ceea ce reuşeam să fac era să mă ţin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, el îmi zicea: pedalează! Pedalează!

Când deveneam îngrijorat, îl întrebam: Doamne, unde mă duci? Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea.

Deodată, nu ştiu cum, am început să mă încred. Repede, am uitat viaţa monotonă şi am intrat în aventură, şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi dintr-o dată, mă linişteam.

M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis: Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele. Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum, şi, mi-am dat seama că, atunci când împărţeam eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.

La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar el cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să încline bicicleta când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşate. Iar eu, învăţ să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum.

Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice: Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!

 

Mulțumesc drag cititor 🙂

Alice

Ce se întâmplă când femeile încep să spună nu?

 

 

 

model-face-beautiful-black-and-white-407035.jpeg

Atunci când femeile spun NU vocii autoritare lăuntrice care zice: „are dreptate, regresezi, trebuie să faci ceva, nu poți să nu faci nimic, nu poți lăsa lucrurile așa, se vor distruge … etc”, ele trăiesc simultan o serie de emoții complexe. Un fel de gol imens în interior, un fel de regret, de dezamăgire în a nu urma drumul cunoscut, bătătorit, către reușită. O teamă de a nu-i dezamăgi pe ceilalți, de a le distruge imaginea pe care o au despre ele, dar în același timp o senzație de putere adusă de acest „nu”, de bucuria de a-și asculta vocea autentică, de a reduce la tăcere „tiranul” interior.

Îmi amintesc momentele când am simțit în interiorul meu să spun nu, să nu mai accept un job sau o relație care nu mă mai împlineau, în care nu mă mai vedeam pe mine ci doar cealaltă parte. Este ca și cum te dăruiești atât de mult încât te pierzi pe tine complet, iar întoarcerea sporadică din ce în ce mai puțin la tine te sperie, este momentul de adevăr, pe care nu vrei să-l vezi …momentul în care realizezi că tu de fapt nu mai exiști.

Ruperea atunci este și mai grea, căci a renunța pare echivalentul pierderii a tot, este ca o moarte a unei întregi și singure realități. Sentimentul de pierdere este profund, însă momentul aduce cu sine și o mare eliberare și bucurie, bucuria urmării propriei căi, a propriei chemări,

Este un moment puternic de alchimie interioară, iar atunci când o femeie încetează să mai facă este momentul să învețe să fie, iar acest lucru nu este un lux, ci o disciplină. Disciplina de a-și asculta vocea interioară, de a rezista agresiunii celorlalte voci care îi vor spune în continuare ce trebuie să facă, iar apoi sacrificarea a tot ceea ce nu-i aduce în profunzime mulțumire, pierzând astfel și beneficiile iluzorii dar, care de multe ori i-au fost singura hrană.

Continuă lectura „Ce se întâmplă când femeile încep să spună nu?”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: