Știința afirmă că vibrația sufletului nostru este de 0,5 Hz. La naștere copilul are vibrația structurii raționale tot de 0,5 Hz, adică comuniunea dintre suflet și rațiune este totală. În fiecare an, vibrația rațiunii unui copil crește cu 1 Hz până la vârsta de 21 de ani, până la atingerea pragului de 21 Hz.

După aceasta vârstă ar trebui ca ea să scadă ca urmare a înaintării pe calea spiritualității, a meditației, a rugăciunii. Dacă însă vibrația structurii raționale crește în continuare, atunci apare uzura creierului în gol, fără a fi în corelație cu sufletul. Când valoarea se apropie de 48 Hz, numărul de gânduri pe unitatea de timp e prea mare, e prea mult zgomot, se uzează creierul si apare îmbătrânirea precoce. Peste 50 Hz pot apărea boli mentale.

Heart-love-33995751-1328-870

Pentru a avea mintea coborâtă în inimă trebuie să ajungem ca structura rațională să poată auzi din nou sufletul, adică să-și coboare frecvența, funcționând asemenea copiilor. Aceasta nu înseamnă un comportament infantil, întrucât ceea ce recepționam de la suflet corespunde cu ceea ce avem de făcut în viață.

Când Iisus spunea că trebuie să fim asemenea copiilor pentru a intra în Împărăția cerurilor, El se referea și la acest aspect al funcționarii creierului. Atingerea frecvenței de 0,5 Hz, cea de la naștere, înseamnă controlul complet asupra organismului și inducerea stării de vindecare.

Frecvențele alfa si cele mai joase înseamnă de fapt ” Dumnezeu mă conduce ” in timp ce frecvențele beta înseamnă ” eu stau la conducere “.

Când discutăm cu cineva, mintea coborâtă în inima înseamnă că îl ascultăm pe omul respectiv fără a ne gândi în alta parte; cerem însă sufletului părerea referitor la tot ceea ce ni se spune și transmitem omului din fața noastră doar ceea ce vine prin suflet de la Dumnezeu. A făptui ceva având mintea în inimă înseamnă conștientizarea că Dumnezeu e cel care lucrează prin noi; dacă însă consideram că noi suntem cei care facem totul, mintea nu mai stă în inimă și devine agitată fiindcă încearcă să controleze și organizeze ea totul.