Teama de singurătate este frecvent trăită, chiar dacă este sau nu recunoscută ca atare. De cele mai multe ori, aceasta este o proiecție în viitor a gândului, deseori neîntemeiat, că tot ceea ce ai în prezent ar putea dispărea din tabloul vieții tale. În egala măsură, ea  poate fi o distanțare de tine însâți și nevoile reale.

lost-love-alone-girl-hd-wallpapers

De unde vine teama de singurătate?

Teama de singurătate are la bază pierderea încrederii în sine și în propria valoare, îndoiala că poți exista și că iți poți găsi împlinirea ca entitate separată și de sine stătătoare.

Odată încolțită această îndoială, lași minții tale libertatea de a crea scenarii, pe care hrănindu-le în mod constant, le vei transforma în convingeri și certitudini.

Astfel, nevoia de stabilitate și siguranță emoțională alături de frica de respingere și neîncrederea în capacitățile de relaționare, iți vor conduce viața și vor transforma nevoia de a aparține cuiva într-un scop prioritar.

Din acest moment, împlinirea și validarea ta se va realiza exclusiv prin relațiile cu ceilalți, relații în care tu vei investi tot timpul, energia și emoțiile tale, ducându-le uneori până la dependență.

Cum acționează teama de singurătate?

În cele mai multe cazuri, frica de singurătate aduce cu sine coborârea standardelor și ești dispus sa faci unele concesii pe care în mod normal nu le-ai accepta.

Ghidată de frică, nu vei avea răbdare să cauți sau să aștepți ce e mai bun pentru tine, ci te vei mulțumi să alegi din ceea ce ți se oferă, optând pentru răul cel mai putin rău.

În fapt, în spatele acestor alegeri se ascunde o mulțumire aparentă și de scurtă durată, căci toate aceste compromisuri făcute de dragul de a nu rămâne singură iți încalcă normele și valorile în funcție de care iți trăiești viața.

Și astfel, în loc să menții sau să obții “fericirea și echilibrul”, înăuntrul tău va începe războiul cu tine însuți.

Teama de singurătate se va cere mereu hrănita și vei petrece mai mult în mintea ta decât în lumea exterioară, pentru a crea constant scenarii cu care să iți alimentezi fricile.

Cu cât ești mai concentrată pe scenariu, cu atât el devine cel mai important obiect al preocupărilor tale. Mai mult, tu vei face toate eforturile – fizice, mentale și emoționale – să îl transformi în realitate.

Regăsindu-ți “rostul” doar prin relațiile cu ceilalți și prin validarea lor, ajungi să trăiești prezentul și realitatea celorlalți, departe de propriile dorințe și aspirații.

Cum poți depăși teama de singurătate?

În primul rând prin recâștigarea ta. Fă-ți timp pentru tine și adu-ți aminte cine ești, ce-ți place să faci, care sunt dorințele și aspirațiile tale. Învață să te iubești și să te simți bine cu tine însăți.

Cu siguranță ai mai trecut prin momente de singurătate și în trecut. Adu-ți aminte cum ai acționat. Conștientizează că singurătatea de acum, ca și în trecut, este doar o etapă de tranziție către un capitol nou din viața ta.

Dacă teama de singurătate este mai puternică decât altă dată, folosește-o pentru a conștientiza care ar fi cel mai rău scenariu pe care mintea ta îl construiește.

Cum ai reacționa și ce ai face în această situație? Canalizează-ți energia pentru găsirea de răspunsuri și soluții.

Odată ce le-ai găsit, înseamnă că ești pregătită și știi ce ai de făcut în cazul în care scenariul devine realitate.

Vei vedea cum teama se va diminua si tu vei găsi resursele pentru a-ți recăpăta liniștea și echilibrul interior.

Fii atentă la gândurile care iți alimentează teama de singurătate: analizează-le și vezi de unde vin. Sunt temeri moștenite sau dobândite în urma propriei tale experiențe de viață? Au o bază reală?

Dacă sunt doar concepții adoptate, fără fundament real în trecutul, prezentul sau viitorul tău, renunță la a le mai da valoare. Vei vedea că atunci când renunți să te mai sperii de ele, acestea vor înceta să mai apară în gândurile tale.

Oferă-ți ajutorul celor aflați în nevoie și implică-te în campanii umanitare. Participarea la astfel de evenimente iți vor alimenta sentimentele de apartenența la grup, contribuție și dăruire și vor crește stima de sine și încrederea în propria valoare.

Practică un sport care se joacă în echipă, găsește activități de grup cu desfășurare săptămânală, mergi la cursuri sau seminarii de dezvoltare personală.

Petrece mai mult timp cu prietenii, mergi la teatru sau la concerte. Fii deschisă la a-ți face prieteni noi și înconjoară-te de oameni care împărtășesc aceleași valori ca și tine.

Ia-ți un animal de companie. Dăruind și primind atenție și iubire necondiționată vei reuși să-ți crești starea de spirit și să-ți regăsești echilibrul interior.

Teama este ca un întuneric, care nu dispare decât atunci când faci lumină. Singurătatea nu are doar dezavantaje, ci și avantaje. Găsește-le și folosește-le în favoarea ta. Redescoperă-ți potențialul și, dacă simți că este nevoie, reinventează-te!

De Andra Zaharia, psiholog, consilier vocațional și dezvoltare personală.

Sursa: Psychologies Magazine