Căutare

Alice

Dă un sens vieții tale!

luna

septembrie 2016

Povestire șamanică

slideshow_2

Tânărul ucenic stătea în interiorul cortului. Locuia acolo de ceva timp cu Altai Kam, bătrânul șaman. În afara cortului bătea vântul. Încet încet începea să-l cuprindă un sentiment de mâhnire; începu să-și amintească casa, rudele, „viață ușoară” de oraș de dinainte. Șamanul, poate pentru că și-a dat seama de starea lui sau poate pentru că simțea aceeași mâhnire, începu să cânte un cântec liric. Nu și-ar fi putut imagina că bătrânul șaman putea să cânte atât de bine. Din cauza cântecului, dorul lui de casă și tristețea lui crescură atât de mult încât, fără să vrea, începu să plângă.

Asta s-a întâmplat, spuse bătrânul după ce termină cântecul, pentru că ai realizat cum te „omoară” totul. Ideea ta cu privire la cine ești, legată de trecut, atașamente și de toate amintirile. Te-ai topit complet în interiorul acestor amintiri, te-ai identificat complet cu ele și te-au absorbit total!

Da, m-am cufundat cu totul în emoția cântecului, începu el să se scuze. Continuă lectura „Povestire șamanică”

Universuri într-o îmbrățișare

cute-couple-hug-black-and-white-wallpaper1

Se pregătea să plece. A câta oară? Nu mai conta, călătoria devenise casa ei  …dar, acum era altfel, simțea că este foarte mult pentru ea acest drum și aceasta o trezea și o înduioșa profund.

Emoțiile se rostogoleau în ea în timp ce privea orașul cum dispărea încet, încet …

Totul se deschidea înainte, lumina soarelui devenise mai intensă, cerul mai aproape iar șoseaua o întâmpina binevoitor; nu a înțeles cum a trecut timpul, unde au fugit kilometrii de drum, cum poate o mașină să zboare, lăsa în urmă câmpii, poduri, localități, oameni, ca pe niște fotografii pe care le atingea cu privirea ei pentru o secundă, o emoție și gata …

Într-un moment anume inima începu să-i bată mai tare și  înțelese că a ajuns. Cum poți oare să fii în fiecare gest ceea ce simți?  Știa că în brațele lui îi va fi mai ușor să potolească în ea curcubeul nebun de emoții, ce-și făcea de cap nestingherit, dar până atunci, nu-i rămânea decât să respire, profund, intens, repetat …

Norocul ei că timpul este conștiincios și își făcu treaba, astfel că o așeză pe neclipite în brațele lui, și se retrase discret … Cumva, într-un mod neștiut de ea ca pământeană, timpul se opri sau dispăru, iar în absența sa lumea arăta altfel.

Pășea prin lume dar o privea din afară, era în afara naturii dar o știa înlăuntrul său, vorbea limba nopții, a frunzelor și a vântului, era atâta viață și întâmplare în ea, universuri ce se deschideau cu fiecare pas, atingere, respirație sau sărut împărțite, luate, date, furate, dorite sau întâmplate …

Cunoscutul îi deveni străin, iar misterul un firesc, o curgere continuă … și nicicând lumea nu i se păru mai frumoasă și mai primitoare.

Păstrează încă cu ea un moment, o imagine, un loc, o emoție, un gust, un zâmbet, o noapte, o poveste, o dimineață, o întâmplare, toate înghesuindu-se să fie parte din această îmbrățișare de necuprins, tălmăcit sau descris.

 

Dedicată lui!

 

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: