journey-720x321

Când călătorii, obosiți, ajunseră la destinație, mijea deja de ziuă. Călătoriseră toată noaptea, dar nu fusese deloc plictisitor. Altai Kam spusese povești și basme.  Deși, de obicei basmele se spun copiilor, tinerii bărbați nu reacționaseră la auzul lor, ci, din contra, se arătaseră interesați, iar Fishbone înțelese că basmele acestea conțineau o înțelepciune străveche. Toți le ascultau cu atenție încercând să le absoarbă înțelesul cel mai profund.

În timp ce bătrânul șaman rostea ultima frază, ajunseră la cort. Făcură focul și Altai Kam îl chemă pe Fishbone deoparte să îi spună ceva.

“Uite, ia asta” îi dădu un pachet.

Fishbone luă bucuros pachetul și îl desfăcu după ce ceru voie bătrânului din priviri. În mână ținea o uniformă șamanică.

“Poart-o” îi zise Altai Kam, “e a ta de-acum încolo. E darul meu pentru tine”.

Fishbone îmbrăcă uniforma șamanică direct pe pielea goală. Pe uniformă se găseau diferite obiecte metalice care scoteau sunete în timp ce se loveau unele de altele. Erau panglici, cozi de animale, pene de păsări, amestecându-se unele cu altele. Simți pe corp o adiere blândă și călduță, mângâindu-l ușor.

“Ascultă cu atenție, Fishbone. O să îți explic ce porți, ceea ce te va ajuta în timpul kamlanie. Aceștia…” șamanul îi scutură mâinile lui Fishbone și clopoțeii sunară cristalin “clopoțeii ăștia sunt protecția față de spiritele rele. Iar acestea sunt Koltuk Maniak” spuse el, arătându-i panglicile din cinci culori diferite prinse printre clopoței, “acestea sunt aripile tale, cu ajutorul lor vei zbura. Iar aici ai…” îl întoarse cu spatele “…toate fiicele lui Ulgen. În acest fel îți va fi mai ușor să comunici cu ele”.

Sanas, tăcut, observa dintr-un colț cum era făcută uniforma șamanică.  Pe spate erau cusute nouă păpușele din pene de bufniță și ceva asemănător cu niște scoici mici. Aceste păpuși le reprezentau pe fiicele lui Ulgen.  Sub ele atârnau opt clopoței.

“ Clopoței de pe spate sunt scutul tău. Mai jos sunt arcul și săgețile tale, darul de la Ulgen”.

“Și asta de aici ce e?” nu se putu abține Sanas să întrebe, arătând spre două simboluri din metal și altele mai mici și multe, cusute pe umeri și de-a lungul spatelui uniformei.

“Acestea sunt Soarele, Luna și stelele. E foarte bine să ai toate stelele pe tine” răspunse cu convingere Altai Kam și îl întoarse din nou pe Fishbone cu fața.  “Cureaua e și cerul, iar acești nouă clopoței pe care îi are în coroană reprezintă coroana șamanului. Pe ambele laturi ai animalele, pe stânga îl ai pe Yupta. Vezi? Are o gură mare și o coadă care se termină în două tăișuri. Monstrul ăsta trăiește în lumea lui Erlic și o protejează”, ținând în mână o sfoară groasă din fibre cafenii țesută astfel încât să formeze contururile unei gurii mari, a unor picioare și a unei cozi.

“Asta” zise Altai Kam arătând spre sfoară “e Ambra, care trăiește, de asemenea, în lumea lui Erlik, dar în mare. Aici…” spuse șamanul arătând spre zona șoldului stâng, “sunt cicatricile celor care vor să asculte kamlanie. Pe fiecare dintre umerii tăi stă câte un șoim auriu care te vor purta pe tine și sacrificiile tale Spiritelor, dar acum sunt doar simple pene. Ai și protectori. Sfoara care atârnă aici, în față, e un șarpe, care ori de câte ori e nevoie, alungă spiritele rele. Asta de aici e talpa ursului Aiu-Tabizi, de a cărui putere vei avea nevoie. Pielea ciocănitoarei, Tomurkta, este spiritul mediator și de acum încolo te va însoți. Iar aceasta este blana spiritelor – strămoșilor. Cu ea nu îți va fi frig nicăieri. E din hermină. Această broască…” spuse șamanul arătând spre o broască neagră făcută din granule mici cusute pe piept, “… trăiește în Kara-Kumak, nisipul negru din lumea lui Erlik unde nu se aude niciun sunet.  E un loc înspăimântător, de unde doar cei mai puternici șamani pot scăpa. Acum pune-ți acoperământul pentru cap”.

Fishbone luă acoperământul de cap făcut din pene de diferite păsări.

“Acest acoperământ te va transforma în pasăre de fiecare dată când îl porți”.

“Ce fac toate panglicile astea din uniformă?” nu se putu abține iar Sanas să întrebe.

“Acestea” răspunse Altai Kam făcând un gest de indiferență cu mâna, “sunt doar din motive estetice, ca să fie uniforma mai frumoasă pentru că un șaman trebuie să arate și bine, dar în aceste panglici se mai agață și spiritele mai slabe”.

Fishbone se simțea ciudat purtând uniforma. Corpul lui simțea o senzație de nou, deoarece nu era o pânză obișnuită. Era în același timp bărbat și femeie, copil și urs, copac și pasăre. Toate aceste ființe îl locuiau și îl trăgeau în direcții și locuri diferite. Îi era dificil să controleze toate aceste ființe iar în acel moment bătrânul șaman îi dădu propria tobă pe care Fishbone nu o folosise niciodată. Toba era umplută cu Kut-ul strămoșilor bătrânului șaman.

Putea simți cadrul neted de lemn și pielea aspră.  Toba vibra deja ușor, ceea ce îl trăgea deja în călătorie. Fără să ceară permisiunea lui Altai Kam, Fishbone se apropie de foc și începu să miște toba deasupra lui. Toba se încălzea și prindea viață în mâinile posesorului său actual.  Bătrânul șaman începu să cânte tare lungind sunetele pe care le scotea.

Kemla atinse toba mai întâi ușor, toba răspunse cu o voce joasă, iar inima lui Fishbone răspunse cu o bătaie. O altă lovitură mai puternică și mai rapidă, după care alta și alta. Noul șaman bătea toba și se mișca în cerc în jurul focului. Costumul larg și atârnând ca un sac i se încolăcea pe picioare ca un șarpe, panglicile și firele îl loveau peste față. Dar asta nu conta deloc. Ceea e era important era că făcea kamlanie. Pentru prima dată în viața lui devenea un șaman  adevărat.

Ritmul inimii lui și bătaia tobei deveniră una și erau atât de repezi încât Fishbone simți că nu mai suportă. Totuși, încă își dorea să cunoască lumea spiritelor, fără să înțeleagă ce și cum; fusese cuprins de o dorință imensă și nimic altceva…

Ceva nu era bine, era pe marginea lumii ăsteia, vedea lumea cealaltă, dar nu putea ajunge acolo. Cu vederea interioară Fishbone începu să vadă imagini și viziuni ale unor meditații, impulsuri și îndemnuri din trecut alături de momente de auto-constrângere și cumpătare. Toată experiența spirituală pe care o dobândise deja îl ținea pe loc. În lumea spiritelor trebuie să mergi gol, altfel, tot ce păstrezi în interior te va sfâșia. În acest moment Fishbone încercă să se elibereze de toate astea. Își bătea toba cu kemla și în acest fel arunca tot ce știa…. Asta îi cauza durere în interior… Cunoașterea dobândită deja, tot ce deja știa, presupunea sau credea îl țineau. Dar era obișnuit să depășească durerea, așa că în final reuși…

Fishbone se simțea gol, curat și capabil să zboare. Simțea senzații și sentimente noi, realitatea dispăru, iar noul șaman se trezi stând pe căprioara din a cărei piele era făcută toba. Zburau împreună. Sub picioare, calea li se deschidea, calea către lumea spiritelor pe care o văzuse de atâtea ori în vis.

Departe, la orizont, putea vedea niște stânci negre care se zguduiau continuu, se deschideau și se închideau cu un asemenea tunet de îți era teamă să te apropii de ele. Dincolo de aceste stânci, se întindea adevăratul tărâm, tărâmul spiritelor.

Toba-căprioară isteață se apropie de stânci, așteptă până se deschiseră din nou și o zbughi cu toată puterea prin deschizătura dintre pietre. Munții se închiseră iar în urma lor cu un huiet de nedescris.

Fishbone nu se întoarse nici măcar să privească. În fața ochilor lui se ivi o lume de poveste. Aici, cerul ca și pământul, de altfel,  arătau ca două discuri concave care se atingeau pe margini. Cerul era foarte ciudat și arăta ca două oglinzi puse față în față în care îți poți vedea reflexia la nesfârșit până amețești cu totul. Așa era și în această lume cu diferența că aceste reflexii erau diferitele nivele ale cerului unde locuiesc spiritele iluminate Kormoshi. Da, regatul lui Ulgen îl trăgea, însă Fishbone nu avea ce să le ceară spiritelor Luminii; în cele din urmă era Erlic, tatăl tuturor șamanilor, care îl chema cu putere în lumea lui.

Fishbone începu să caute intrarea în lumea de jos. Toba-căprioară îl ajuta adulmecând pământul, iar când găsi intrarea, rămase lângă deschidere pe pământ. Din această deschidere puteai simți mirosul pământului reavăn și o senzație de presiune ca o fundătură. Șamanul începu să coboare către această fundătură înaintând cu dificultate. Pământul îi apăsa pieptul, atât de mult încât nu putea respira. Prin minte îi trecu un gând: “Probabil că asta simte un copil când se naște, dar acum această naștere are loc invers;  eu mă întorc în pământ”.

Fishbone reuși “să se nască”, intră în lumea de jos și, în sfârșit, respiră adânc. Însă nu simți plăcerea de a respira din nou pe care o simți în mod normal după ce ți-ai ținut respirația mult timp. Locul în care ajunse era imposibil să existe. Nu exista soare, lună, stele, nimic, nici măcar aer. Dar Fishbone putea cumva să vadă și să nu moară din lipsa oxigenului. Se mișca, dar nu putea simți nimic. Nu putea simți pământul sub picioare, dar nici nu cădea. Totul era foarte straniu, neobișnuit și neplăcut. În acel moment, soarele apăru din spate și imediat totul deveni clar în lumina zilei. Totul deveni ca o lume normală.

“De asta trebuie să-ți ții lucrurile personale cu tine”, gândi. “toate astea sunt numai și numai imaginația mea. Un alt șaman ar vedea lumea viselor diferit” veni din nou gândul și, realizând că toate acestea erau lumea viselor, se simți deja mult mai bine.

În lumea de jos Fishbone decise să nu zboare, ci să meargă pe jos. Așa că porni. Puțin mai târziu ajunse în vârful unui deal unde văzu câteva tinere femei. De uimire, Fishbone îngheță complet. Erau femei goale, jucându-se complet absorbite de veselia lor, alergându-se una pe alta și râzând în hohote. Erau foarte frumoase, cu piele delicată, fața albă, păr foarte lung și negru atârnând mai jos de brâu, trup frumos modelat și care se mișcau elegant. Fishbone era complet izbit de priveliștea femeilor. Nu se putea mișca; ar fi rămas acolo pentru totdeauna să admire frumoasele femei, dar trebuia să meargă mai departe. Încet, fără să facă vreun zgomot, ca să nu le sperie, porni din nou la drum continuându-și călătoria.

“Suratelor, cine e tânărul?” auzi o voce subțire în urma lui, după ce se îndepărtă vreo câțiva metri.

“Hei!  Tu, drăguțule! Cine ești? Cum te cheamă?” îl strigau femeile apropiindu-se și înconjurându-l.

Fishbone nu răspundea, dar nici nu putea continua pentru că niște trupuri și fețe frumoase pășeau în fața lui.

“Pfff!! Ce om tăcut!  Ascultă, om tăcut. Rămâi aici cu noi”.

Fishbone încerca să plece.

“Daaaaa! Rămâi, rămâi!!” Acum toate femeile îl rugau arătând excitate!

Femeile îl înconjurară pe șaman complet, apropiindu-se și mai mult. Mâini moi și delicate îl mângâiau, părul lor care mirosea a pământ și iarbă proaspătă îl atingea, bătându-l ușor, buzele lor moi începură să-l sărute. În acel moment Fishbone nu se mai putu abține și intră în joc. Le alerga, le săruta, le atingea trupurile calde. Natura sa bărbătească se trezi, acum se gândea doar la atingerea lor feminină; uită complet de sine, unde se afla, încotro mergea și de ce se afla acolo de la bun început. Singurul lucru pe care nu-l făcu, fu să își rostească numele, deși femeile îl întrebau și ardeau de nerăbdare să-l afle.

Acestea erau fiicele lui Erlik și puteau – dacă aflau numele șamanului – să-l țină pentru totdeauna în lumea de jos. Când Fishbone era pe punctul de a-și pierde de tot conștiința și voința, ceva îl lovi din spate, simți un fel de bătaie pe spate și imediat femeile se îndepărtară de el. Această lovitură îi readuse imediat conștiența de sine. Fiicele lui Erlik rămaseră privindu-l furioase, cu expresii înfiorătoare pe fețe. Acum nu mai păreau atât de frumoase și de dorit. Fishbone realiză că în spatele lui mai stăteau câteva femei.  Aceste femei erau tăcute, erau îmbrăcate cu rochii albe și le priveau pe fiicele lui Erlik în ochi. Fiicele lui Erlik le priveau cu ură, retrăgându-se cu fiecare clipă. Salvatoarele lui Fishbone erau fiicele lui Ulgen, ale căror obiecte-simbol le purta pe spatele uniformei.

Lăsând în urmă femeile, șamanul continuă să meargă fără să știe de cât timp. Mergea poate de câteva minute, poate de câțiva ani. Ajunse în sfârșit la mlaștină.

Era o mlaștină întinsă și teribil de urât mirositoare, cu bulbuci care ieșeau din adâncuri și se spărgeau la suprafață creând o senzație dezgustătoare. Locul era plin de plante galbene, putrede. Lui Fishbone nu-I plăcu deloc locul. Dar, deși era dezgustat de mlaștină, ceva îl chema dincolo de mlaștină. Nu o putea înconjura, așa că decise să o ia de-a dreptul, prin ea. Deveni dificil. Pe când înainta prin mlaștină, începu să i se facă somn, se simțea de parcă ar fi adormit și se afla în interiorul unui vis, iar în acest vis erau primejdii, dar el nu-și dorea să scape; picioarele și corpul nu răspundeau, amorțiseră.   Simțea cum se mărește și devine mai greu, iar partea de sus a corpului părea de piatră. Își simțea picioarele ca penele. Astfel începu să se scufunde în mlaștină. Se răci de frică. Trebuia să facă repede ceva. Apoi, dintr-o dată, deveni complet indiferent, începând chiar să-i placă mâlul cald și lipicios care îl acoperea cu fiecare pas. Se scufunda încet și era neputincios… Dintr-o dată, din adâncurile memoriei, îi apăru imaginea Baronului Munchausen, povestirile pe care le citea în copilărie. Într-una din aceste povestiri, Baronul și-a prins în mâini propriul păr lung și s-a tras singur afară dintr-un loc în care și el se scufunda. Atunci Fishbone izbucni în râs și realiză că și cartea pentru copii îl putea ajuta într-un astfel de caz.

Totuși, nu avea părul lung. Atunci își imagină că toată energia corpului lui începe să se miște către cap. Simți imediat șuvoaie de lumină albastru deschis cum porniră de la picioare și de la mâini, de-a lungul trupului, înaintând spre cap. Acolo toate aceste șuvoaie se uniră într-un singur șuvoi care intrară în penele din pălăria șamanică. Imediat, penele se mișcară, transformându-se în aripi care începură să zboare trăgându-l afară din mlaștină. Mlaștina dădea drumul fără voie victimei sale. Centimetru cu centimetru Fishbone se elibera, și cu un zgomot puternic și gol, mlaștina dădu drumul corpului său și se închise în urma lui. Aripile îl trecură de cealaltă parte. Nu îi era ușor să zboare. Avea nevoie de multă forță. Șamanul continuă, concentrându-și energia în aripi. Nu vroia să-și risipească întreaga putere, așa că se menținu în zbor câțiva centimetri deasupra mlaștinii. Cu încă puțin efort, mlaștina se sfârși. Fishbone ateriză satisfăcut pe pământ. În momentul în care stătu pe picioarele sale, aripile muriră și dispărură.

Simțea o mare plăcere simțindu-și greutatea pe picioare, deși nu era o plăcere reală, ci mai degrabă obișnuința de a simți pământul sub picioare. În minte îi veniră câteva gânduri despre motivul pentru care obiceiul furnizează plăcere și care apare mai întâi. Se lăsă purtat de gânduri într-o asemenea măsură încât uită unde se afla, că se afla pe marginea mlaștinii în lumea Spiritelor și că trebuie să meargă mai departe.

Ceva îl trase afară din gânduri. O voință străină îi penetra ființa cu insistență. Fishbone simți cum ceva îi intra în spate. Era ceva periculos, insistent și indiferent.

Se întoarse cu repeziciune și văzu niște capre. Erau 5 capre care pășteau iarba din vecinătatea mlaștinii; nu părea nimic neobișnuit. Iarba părea să fie în acest loc foarte înaltă și gustoasă pentru ele.  Era cât se poate de straniu, însă sentimentul de primejdie venea de la aceste capre. Caprele stăteau acolo, nemișcate, urmărindu-l pe străin, după care se apropiară cu un pas. Imediat sentimentul de rău deveni mai puternic. După care se apropiară și mai mult, iar el aproape că simți durere. Caprele se apropiau pas cu pas, iar Fishbone nu se simțea deloc bine în corp; durerea îi umplea fiecare celulă. Privi caprele în ochi. Ochii aceia nu erau, cu siguranță, ochi de capre.  Aceștia erau ochi cu pupile înguste, verticale,  ca ale unui șarpe. Atunci simți în piept mișcând un șarpe cu cinci capete. Șarpele îi mușca inima și plămânii și îi producea continuu noi suferințe.  Acest șarpe avea nevoie de sufletul lui, Fishbone știa asta, încă câteva clipe și unul dintre capetele șarpelui îi putea găsi și mânca sufletul. Dacă se întâmpla asta și Fishbone rămânea în viață, nu mai putea să devină șaman sau, și mai rău, nu se mai putea întoarce în lumea oamenilor.

Nu mai putu rezista. Căzu jos de durere și se zvârcoli ca un șarpe. Nu avea putere să se lupte cu asta; vroia doar ca totul să se termine repede. Fishbone nu mai trecuse niciodată printr-o situație atât de dificilă în viața lui. Chiar și inițierea prin moartea șamanică fusese mai ușoară. Dar, în acel moment, se întâmplă brusc ceva. Sfoara din uniformă prinse viață. Se ridică și începu să se unduiască în fața ochilor lui. De la mișcările astea se simțea mai bine. Sfoara se mișca ca un șarpe, sări de pe uniformă și începu să șerpuiască pe pământ în direcția caprelor. Caprele începură să se miște neliniștite încoace și încolo. Apoi, una dintre capre încetă să se mai uite în ochii lui Fishbone, după care încă una, încă una și, în sfârșit, nu mai simți durere. Totuși, șarpele pe care-l simțea în piept era tot acolo. Șarpele-sfoară se apropie de o capră, urcă rapid de pe picior pe gâtul ei, se încolăci în jurul capului caprei, își coborî căpșorul în fața ochilor caprei și începu să se unduiască stânga-dreapta, sâsâind încetișor cu limba scoasă. Acum caprele arătau de parcă erau hipnotizate. Toate cinci se uitau și îl ascultau pe șarpele-frânghie care le vorbea pe limba lor, cunoscută doar de capre.

Fishbone era întins încă pe pământ; se relaxase după durere și privea la ce se întâmplă. Toate caprele se întoarseră și plecară. Nu plecau de bună voie, ci ca și cum cineva le mâna de acolo. Cu cât se îndepărtau mai mult caprele, cu atât mai mult se relaxa și Fishbone după durerea suferită. După o vreme se ridică în picioare simțindu-se bine și comod. Se simțea de parcă tocmai câștigase o luptă inegală. Acum trebuia să meargă mai departe.

Lui Fishbone îi plăcea să meargă pe jos și să își simtă fiecare mușchi, să simtă cum funcționează inima trimițând constant sânge în picioare. Auzi un zgomot în urma lui; șarpele lui se întorcea. Fishbone se opri și se așeză. Șarpele se apropie și se așeză pe coadă.

”Îți mulțumesc, dragul meu”, îi zise Fishbone tandru, mângâindu-l pe cap cu degetele. Șarpele închise ochii și scoase un sunet moale. “Ca o pisică”, gândi el. După aceea și după alte câteva mângâieri, șarpele intră la loc în frânghia uniformei. Fishbone, uimit, luă frânghia în mâini și încercă să găsească intrarea pe unde dispăruse șarpele. Nu era nimic. Era o simplă frânghie normală, fără nimic neobișnuit. Șarpele nu mai era acolo. Lăsă frânghia și își continuă drumul.

În față apărură două lacuri. Se apropie de ele și Fishbone văzu că unul dintre ele avea o culoare turcoaz intens și era transparent, iar celălalt era de un roșu trandafiriu intens și era dens. Fishbone nu se putu abține și încercă apa lacului turcoaz. Era sărată și fierbinte ca lacrimile; din al doilea lac nici măcar nu încercă să guste. Își afundă doar mâna în apă și descoperi că apa roșie era de fapt sânge. “Un lac întreg de sânge!”, se cutremură șamanul și încercă să se îndepărteze de el cât de repede. Dinspre lacuri venea durere și nefericire. Aceste sentimente îi ardeau inima mai tare decât cel mai fierbinte vânt al deșertului.

Fishbone ocoli lacurile și își continuă drumul. Văzu atunci un deal cu o coloană în vârf. Urcă dealul, iar de-acolo văzu o vale care se întindea la picioarele lui. În această vale se adunaseră multe spirite. Se plimbau sau se mișcau înainte și înapoi, altele se mișcau în cer, iar altele se ciocneau între ele. Câteva spirite se și luptau. Totuși, niciunul dintre ele nu îl observă pe șaman. Fishbone simți o senzație de gol venind dinspre ele. Spiritele nu aveau emoții sau sentimente, doar o senzație de “nedumerire goală”. Tânărul șaman nu vroia să stea nici în acest loc, așa că își continuă călătoria.

Călătorea de multă vreme în lumea de jos; nu era deloc obosit, nu avea reacții emoționale, călătorea pur și simplu și chiar și senzația de trecere a timpului îi dispăruse din minte. În cele din urmă dădu peste o piatră mare, neagră, cu o mică gaură în ea.  Încercă să intre în gaură, dar era imposibil. Fishbone se așeză alături și atinse piatra cu mâinile. Piatra era caldă. Își puse obrazul pe piatră și înțelese că piatra era vie. Începu să vorbească cu piatra și s-o mângâie. Comunicarea nu avea loc prin cuvinte, nici măcar mental, ci la un nivel complet nou și necunoscut lui. Piatra începu să răspundă și să se deschidă. Era ca și cum piatra îl accepta în interiorul ei. La fel își deschide un prieten inima către un alt prieten.

Încet încet, ori gaura din piatră se mări, ori Fishbone se micșoră, astfel încât reuși să intre în piatră și se trezi imediat pe marginea unui lac foarte întins, negru, fără fund. Pe lac se afla o punte, care era un fir de păr de cal. Era atât de mic, că lui Fishbone i se făcu frică. Dacă cazi în lac, nu vei putea să mai ieși niciodată și vei rămâne acolo ca un pește sau chiar mai rău: ca un monstru din lumea de jos. Fishbone își aminti că frica este cea mai grea dintre toate, frica împiedică oamenii să zboare și tot frica îi îneacă.

Șamanul se așeză în genunchi, închise ochii și începu să își scruteze străfundurile. Făcuse asta de atâtea ori, încât reuși imediat. În partea de jos a pântecului avea o piatră grea, de culoare gri… frica. Fără să deschidă ochii, își băgă mâinile adânc în pântece, atinse piatra, o apucă și încercă să o miște, să o arunce afară. Dar nu reuși. Greutatea era prea mare. Mușchii îi erau întinși la maxim, era încordat tot din cauza efortului, dar piatra nu se mișcă deloc. Atunci Fishbone trase adânc aer în piept și, odată cu expirația, se încordă din nou aruncând piatra afară din trup.  Dintr-o dată, acum totul era atât de ușor, greutatea lui nu era mai mare ca a unui balon de săpun. Era ciudat motivul pentru care căra acea greutate mare în interior de atâta timp în viața lui, și cel mai ciudat era cum de reușise să o care fără să o observe până atunci.

Șamanul se apropie de puntea-fir de păr și făcu primul pas pe ea. Era atât de ușor acum, încât firul de păr nici nu se îndoi; Fishbone nu mergea pe puntea-fir de păr, ci plutea. Firul de păr părea un drum mare și foarte larg.

Când ajunse pe partea cealaltă a lacului, îi ieși în cale satul lui Temir Khan, fiul lui Erlik. Fishbone stătea în fața intrării și nu știa ce să facă. Când începu să facă kamlanie nu dorea neapărat să ceară ceva de la spirite, nici lumină, nici vindecare pentru cineva. Și acum ajunsese aici, aproape de Temir Khan însuși. Brusc și cu repeziciune, ușa casei se deschise și apăru El însuși, fiul lui Erlik.

“Cine ești?” răsună vocea lui cu putere

“Eu sunt, Fishbone, șamanul”

“Ce vrei?”

“Nu știu”. Fishbone își coborî capul rușinat. Dar dintr-o dată știu ce îl deranjase în tot acest timp. Ceru: “Vreau să realizez dacă sunt un șaman adevărat și dacă pot fi șaman”.

“ Ha, ha, ha!” Hohotul lui Temir Khan cutremură toată zona! “Ai fi putut, dacă nu erai șaman, să treci de toate și să ajungi la mine?” îi răspunse spiritul printr-o întrebare. După care deveni serios și îi răspunse: “Da, ești un bun șaman, puternic, dar mai sunt multe lucruri pe care nu le știi. Învață!”

Cu aceste cuvinte, spiritul negru îi întoarse spatele lui Fishbone și intră în casă.

Fishbone rămase nemișcat și privi multă vreme ușa închisă fără să se poată mișca.

“Te ajut eu… Îmi placi” se auzi dinăuntru.

Dintr-o dată culoarea portocalie a focului îi năvălește în ochi, un gust amărui îi umple gura, cu fiecare bătaie de tobă din gât îi iese un sunet ca un sforăit “ihmm, ihmm, ihmm ” care coboară și se ridica din nou cu putere. Corpul nu răspunde mușchilor, care sunt încordați ca o stâncă, oasele par să se fi lichefiat. Dintr-o dată, o durere puternică, ca un fulger îi lovește conștiința și aduce corpul la suprafață…

Fishbone, transpirat tot, strângând cu putere toba în brațe, stă calm în cort. Durerea dispare după un  timp. Acum se poate mișca. Mișcându-se, se apropie de niște lemne. Așează toba cu grijă jos și își scoate Maniak-ul (uniforma șamanică). Imediat se simte mai bine. I-a mai rămas ceva putere să meargă să doarmă. Sleit, se duce și se întinde. Se prăbușește pe pieile unor animale. Blana îi mângâie trupul cald iar somnul îi închide ochii…

Când Fishbone deschise ochii, îl văzu doar pe Sanas, care, ca de obicei, stătea lângă foc cântând ceva din homuz. Sunetul era foarte delicat și bând.

“Unde e Altai Kam?” întrebă Fishbone.

“A! Te-ai trezit! Cât mai dormi, prietene!” zâmbi bardul. “Altai Kam s-a dus undeva, s-a uitat mult în foc și apoi a plecat. E plecat de mult timp. Știi, câteodată mi-e și frică să stau aici cu voi doi” continuă vânătorul, “Altai Kam stătea tăcut și calm, tăia niște rădăcini, și, dintr-o dată s-a ridicat ca și cum l-a lovit ceva, s-a dus la foc, s-a uita o vreme nemișcat la foc și, brusc, de parcă l-a lovit ceva din nou, a plecat în grabă așa cum era. Sunt îngrijorat că va răci”.

Fishbone zâmbi.

“Nu te îngrijora; ar putea sta așa, fără haine groase și să treacă toată iarna fără să răcească. Nu e ca noi”.

Dar și Fishbone se întreba unde s-ar fi putut duce Altai Kam. Știa că șamanul nu era în primejdie, însă acum avea nevoie de el să îi explice ce se întâmplase  cu o seară în urmă în călătoria lui. În acel moment se deschise ușa și apăru șamanul. Pe fața roșie, ochii îi străluceau ca doi cărbuni încinși și părea profund liniștit și mulțumit. Niciunul dintre cei doi tineri nu încercă să întrebe unde fusese șamanul și ce făcuse afară. Chiar și numai gândul de a pune întrebarea, ca un șoarece speriat, fugi să se ascundă în mintea lor subconștientă.

“Vroiai ceva de la mine, Fishbone?” întrebă șamanul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

“Ei bine, da…hmm…cum ai… ok ok”. Fishbone făcu un gest cu mâna.

Apoi începu o conversație foarte amuzantă. Deși Fishbone venise la Marele Maestru să dobândească Cunoașterea Sacră, se pare că între Maeștri sunt mulți cărora le place să glumească.

Fishbone în sfârșit se ridică. Corpul îl durea puțin, nu ca de la muncă fizică, ci într-un fel diferit. Se mișca cu dificultate, ceea ce-l făcu pe mentor să râdă.

“Ce? E greu să zbori, nu-i așa?

“Da… puțin”

În acel moment, bătrânul scoase mâncare dintr-o desagă și începu să pregătească prânzul.

“Fishbone mișcă-ți mâinile în sus și în jos ca și cum ar fi aripile unei păsări care învață să zboare pentru prima dată, dar gândește-te că nu sunt mâini, ci aripi. Și te vei simți mai bine”, îl sfătui bătrânul

Fishbone începu imediat să facă ce i se spusese și, într-adevăr, după o vreme se simți mai bine. Durerea și rigiditatea dispărură din corp. Respiră adânc și se ridică din nou.

“Mulțumesc, Altai Kam”

“Ce? Te-a ajutat?”

Fishbone dădu din cap că da.

“Dar…cum? A fost o glumă!”

La spatele lui Fishbone, care rămăsese uimit, Sanas izbucni în hohote.

În timpul prânzului, Fishbone își povesti călătoria și șamanul îl ascultă cu mare atenție .

“Prima călătorie în lumea spiritelor este foarte importantă. Ai avut noroc, iar ăsta e un semn bun. Și tu știi că ai avut noroc pentru că, nu numai că ți-ai găsit răspunsurile, dar nici n-ai avut multe obstacole”.

Fishbone îl privea surprins.

“Da, da foarte puține obstacole, își zic eu. În Regatul lui Erlik există multe spirite rele, iar tu n-ai întâlnit niciunul. Cele mai teribile pe care le-ai întâlnit au fost caprele, care se hrănesc cu suflete și, de fapt, mănâncă sufletul imediat. Le plac în mod special tinerii  șamani, dar și aici ai avut noroc. Acum ești pregătit să afli ce mai există în cele trei lumi. Înainte de călătorie, nu avea sens să vorbesc despre asta, dar acum este timpul potrivit. Dar înainte de asta, ascultă o poveste. Nici ție, Sanas, nu-ți strică s-o auzi” , spuse uitându-se la Sanas.

Sanas se opri din ce făcea și veni să se așeze lângă șamani. Altai Kam începu să le spună o poveste. Împletea cuvintele povestirii ca și cum ar fi lucrat o dantelă. Basmul se năștea din el. Tinerii intrau din ce în ce mai adânc în codrul fermecat al poveștii…

“Ajunge! E timpul să mergem la culcare. Azi poți dormi normal, Fishbone!”

Pentru prima dată, bătrânul i se adresa lui Fishbone pronunțându-i numele. Părea că bătrânul șaman era mândru de discipolul lui, dar era dificil de spus dacă Altai Kam chiar simțea acest sentiment, fie și măcar o dată!

Fragment extras din cartea Învățături spirituale pentru putere personală, iubire și dezvoltarea conștiinței. Autor: Northern Deer Alexander

Cu dragoste,

The World of Wisdom & Spiritual Adventure – Romania