Tears

Cea mai grea este durerea pe care nu o înțelegi. Mocnește undeva înlăuntrul tău, o simți în adâncul tău dar, încă nu-ți vorbește. Apoi, dacă o lași să existe, dacă cumva nu o dai la o parte, nu o respingi cu brutalitate forțându-te să te convingi de inexistența ei sau de non sensul ei, dacă pentru o clipă, o lași, ca și cum ai chema-o, și te uiți în ochii ei, spunându-i că nu ți-e teamă de ea, ca nu vrei să o alungi, ci să o descoperi, atunci ea ….. îți va răspunde, ți se va arăta și îți va vorbi despre ea, de unde vine și despre ce povestește.

Uneori cu ea de mână , poți trăi, simți multe, experiențe noi, ce numai ea ți le poate șopti, descifra, în care numai ea te poate purta.

Primul lucru pe care durerea mi l-a spus când m-am decis să nu-i mai întorc spatele ci să o primesc, să mă uit la ea ca la o prietenă dragă și să nu o mai alung în pribegie, ori de câte ori apărea pe la mine, a fost că poate a fi atât de bună și darnică, că vine cu brațele pline de daruri înțelepte dar mai ales că fugind …… pierzi.

Astfel, am prins curaj să mă uit cu o curiozitate de copil la ea,  la tot ce nu înțeleg, la tot ce ma face să fug sau să resping, poate cine știe, și de data aceasta, ce mi se va descoperi va fi la fel: neștiut/nou, imens ca trăire, vast ca experiență, într-un cuvânt MIRACOL!