female-body-language-hair-flickÎncă din copilărie, femeile îmi păreau niște personaje de poveste: vocea lor, felul cum râdeau, părul lung și faptul că miroseau a parfum mă făceau să simt un tremur de îndată ce le vedeam. Erau niște făpturi atât de frumoase, încât mă temeam să le ating. Atunci când mă luau în brațe, așa cum se iau copiii, eu niciodată nu le îmbrățișam, stăteam cu mâinile țepene și nările pline de parfumul lor, temându-mă că, dacă le voi atinge, ele se vor speria și vor fugi. Simt și acum mirosul de ruj de pe buzele lor care îmi vorbeau aproape de față, întrebându-ma de ce sunt atât de serios.

E lesne de înțeles de ce femeile sunt asemănate cu păsările, stele, florile sau focul, alteori cu nisipul, cu mierea sau laptele, cu apa, cu soarele, cu noaptea, cu frigul, cu șarpele, cu lovitura de cuțit, cu liniștea, cu untdelemnul, cu dimineața, cu moartea și viața. Cele mai puternice trăiri, tot ce este mai bun, dar și ce este mai rău în această lume, se leagă de femei. Iubirea (de femei) ca moartea e de tare și ca iadul de grozavă este gelozia, zice Solomon. Săgețile ei sunt săgeți de foc și flacăra ei ca fulgerul din cer.

Deoarece femeile erau niște personaje din poveste, era normal ca ele să nu fie oameni. E bine asta sau nu, timpul o va arăta. Femeile nu erau oameni, pentru că niciun om nu poate pune degetele nu știu cum în formă de pieptene când îți mângâie capul. Îți trec mâna prin păr, Mîna-pieptene, și tu nu mai vrei nimic: nu vrei să te joci, nu vrei să călărești, nici măcar la vânătoare nu mai vrei.

Mîna-pieptene a fost inventată de o femeie tânără pe nume Clara, secretara de la Secția Raională de Cultură din Călărași, care, venind odată pe la noi, m-a luat în poala ei și mi-a zburlit părul cu Mîna-pieptene.

Autor: Savatie Baștovoi

Mulțumesc pentru acest text imens!

Cu dragoste,

Alice❤