Căutare

Alice

Dă un sens vieții tale!

luna

septembrie 2018

Cu un sărut mai aproape de moarte

man sitting on dock
Fotografie de Martin Pu00e9chy pe Pexels.com

Când eram mic, nu suportam ticăitul ceasurilor. Și asta nu pentru că sufeream cu nervii sau de insomnie, ci pentru că ceasul îmi amintea de existența timpului. Fiecare tic-tac era pentru mine ca o bătaie în porțile morții. Când mă culcam în pat și în întuneric se mai vedea doar conturul albicios al ferestrei, ticăitul ceasului se asemăna cu zgomotul roților unui tren care ma duce spre moarte.

Era atât de scurt un ticăit, dar era destul ca să mă cufunde într-o tristețe doborâtoare, într-o tristețe din care nu credeam că voi ieși vreodată. Era îngrozitor să știu că eu nu voi mai putea întoarce timpul vieții nici măcar cu un singur ticăit. Mă sfâșiam să simt cum dispare în neființă pentru totdeauna și irecuperabil sunetul acela monoton și trist.

Acest sentiment îl trăiam mai ales seara, la culcare. Dar adevărata tristețe și singurătate mă copleșeau în casele străine, chiar și la bunica, unde mă adormea un ceas mare sovietic. Atunci mă gândeam ce deprimant ar fi să aud astfel de ceasuri toată ziua, dar totodată îmi dădeam seama că ele ticăie oricum, chiar și atunci când eu nu le aud.

Orice aș fi făcut și oriunde m-aș fi dus, timpul trecea.

Sigurul rost pe care îl mai vedeam era să urmăresc cât mai atent trecerea timpului, să o înregistrez, să o explic. A fost cea mai dureroasă ocupație din viața mea, dar n-a fost fără rost.

Am început să văd trecerea timpului în orice: în frunzele care cad sau doar se mișcă, în orice schimbare, în orice cuvânt sau gest care erau înghițite imediat de trecut ca de un stol de piranii. Eu însumi rămâneam nemișcat și neputincios în fața trecutului care mă înghițea încetul cu încetul.

Trecerea timpului se poate masura cu orice. O măsuram cu hainele din care creșteam, cu oamenii care mureau sau se căsătoreau. Nimic nu oprește trecerea timpului. Și cei îndrăgostiți pot spune: iată, suntem cu o atingere mai aproape de moarte, suntem cu o îmbrățișare, cu un sărut mai aproape de moarte.

Suntem întotdeauna mai aproape. De multe ori mă surprind asupra aceluiași gând în timpul liturghiei, când preoții și diaconii își dau sărutul iertării și al dragostei înainte de a se împărtăși. Atunci ei se cuprind și, sărutându-se pe umăr zic: „Hristos în mijlocul nostru”, iar celălalt răspunde: ” Este și va fi”.

Ce minunat! Atunci sunt cu adevărat cu un sărut mai aproape de moarte, dar și mai aproape de Viață. Pentru un singur lucru mă rog atunci: ca sărutul acesta să mă apropie anume de Viață și nu de moarte.

Fragment din cartea Între Freud și Hristos a minunatului părinte Savatie Baștovoi

Mulțumiri!

Cu dragoste,

Alice ❤

 

Exiști? Contezi!

group-of-friends-1

Există mult prea multă presiune asupra tinerilor, care trebuie să facă ce-i mai bine și să fie cei mai buni în școală, acasă, online, în activități post-școlare și în societate … aproape peste tot și în orice. Și cu toate lucrurile pe care le fac pentru a încerca să fie bine, se pare că acestea se întorc împotriva lor. Stresul, pare să devină factorul ce controlează aproape totul.

Viața simplă, relațiile naturale bazate pe bucuria de a te întâlni și descoperi cu uimire pe tine și ceilalți au cedat rând pe rând în fața construcțiilor măști de succes. Nu este locul și nici timpul, nu este nici curajul și nici interesul pentru cine sunt în esență căci totul este despre ce am …

Simpla noastră existență este invizibilă, trebuie să mă zbat să arăt lumii cât sunt de … cât de multe am sau am făcut, existența în sine nu mă poate defini, mesajul meu simplu, clar, scos din adâncurile ființei nu poate răzbate această brutală recunoaștere doar a materialului.

adult beautiful blue eyes book
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Într-o astfel de lume noi alegem să fim!

Întâlnesc zilnic tineri care mă impresionează prin puritatea sufletului lor încă necorupt. Tineri ce simt pe cei de lângă ei cu mai multă empatie și generozitate decât adulții, din ce în ce mai adormiți și adânciți în gaura neagră sistemică.

Și pentru că au simțit deja adânc în ei durerea de a fi nevăzuți, neauziți, neînțeleși s-au transformat natural în luptători, vindecători sau în vorbitori înțelepți.

Poate te găsești pe tine printre aceste rânduri, poate pe cineva cunoscut, poate că pur și simplu aceste rânduri ți-au atras atenția. Dacă da, te invit cu drag să pătrunzi mai profund esența acestei realități într-un cadru dedicat.

Timpuri bune pentru noi începuturi!
Un workshop dedicat tinerilor în căutare de sens și inspirație!

Hai cu noi la Fundata-Brașov între 5-7 Octombrie să descoperi oameni magici și locuri de poveste, hai să te afli pe tine altfel decât te-ai știut vreodată!
Vino să afli cine ești și cine sunt ceilalți cu adevărat, ce nu știi încă despre tine și lumea din jurul tău, ce vise stau ascunse adânc în tine și ce te oprește încă să urli tare „sunt fericiiiit” ?!

Alege libertatea de a fi 

https://www.facebook.com/events/312746812612494/

man sitting on dock
Fotografie de Martin Pu00e9chy pe Pexels.com

Cu dragoste, mulțumesc,

Alice ❤️

alinacorneliamihail@gmail.com
By World of Wisdom & Spiritual Adventure

Locuri unde timpul stă în loc și doar Spiritul creează

tipova veche

Călătoria, inițiere în tainele sufletului (3)

Frumoasă și înălțătoare este călătoria sufletului!

În a treia zi a călătoriei mele în Republica Moldova, mi s-a deschis una dintre cele mai înălțătoare cărări: plaiurile satului Horodiște – Rezina, la 85 de km de Chișinău.

În acest loc, parcă rupt de lume, este multă liniște și viață plină de firesc, sacrul te pătrunde ușor, ușor, iar Adevărul începe să-ți șoptească răspunsurile unor căutări adânci ale sufletului.

Ghidată de o ființă cu totul specială, pe care abia o cunoșteam (localnică) am ajuns pas cu pas în inima spirituală a acestui loc.

În inima unui deal împădurit, acoperită de verdele viu al naturii, ne-a întâmpinat semeață și de o frumusețe răpitoare Mănăstirea Saharna. De când pătrunzi pe porțile sale, ceva se zguduie înlăuntrul tău, inima ți se înmoaie și fără să realizezi cum și de ce ochii ți se umplu de lacrimi. Tatiana îmi șoptește ca locul este dăruit cu două icoane făcătoare de minuni. Nu este nevoie să încerci să afli care sunt acelea, tot locul este o bucurie continuă a sufletului, în timp ce inima continuă să ți se deschidă, până când rugăciunea ta devine puternică, clară, profundă, iar plânsul hohotit se transformă într-o pace ce nu o poți descrie …

Te simți purtat de ceva ce este dincolo de tine, un ghid nevăzut ce te ascultă, te cuprinde și te mângâie continuu … te desprinzi pentru momente bune de realitatea că ești, așa cum te știai, orice gând se dizolvă și încet, încet, pătrunzi în adâncurile tale sufletești, te afli ca respirație și lacrimi.

manastirea saharna

Din acest punct al călătoriei, totul a curs în aceeași vibrație, sub îndrumarea blândă, non-palpabilă, puternică, a necunoscutului sacru. Am pășit rând pe rând într-un izvor vindecător aflat la câțiva pași în interiorul pădurii, apoi ne-am îndreptat spre alte două mănăstiri: Mănăstirea Cușelăuca vestită pentru minunile vindecătoare ale Sfintei Agafia și Mănăstirea Țipova nouă și veche (locul în care Ștefan cel Mare se căsătorea pentru a treia oară).

izvor tamaduitor

“Destăinuiți Domnului jalea voastră și El vă va hrăni!” Sf. Agafia

O întâlnire aparte a fost conectarea cu povestea vieții Sfintei Agafia, cea care patronează spiritual spațiul Mănăstirii Cușelăuca. Simțind o chemare aparte și un mare dor de spațiul sfânt al sufletului, Agafia este copila care la doar 7 ani, în drum spre sfinții din Lavra Peșterilor din Kiev, acolo unde părinții săi considera că este prea mică să meargă, singură, în întunericul nopții cade într-o fântână pustie și adâncă, traumatizându-și grav ambele picioare. Acest accident îi pecetluiește viața întreagă, pentru că ea, chiar și găsită după 3 ani, fiind mângâiată și întărită în tot acest timp de Dumnezeu și de îngeri, care au hrănit-o cu mană cerească, potrivit unor mărturii, a fost nevoită să stea tot timpul la pat.

42 de ani cât a trăit în Mănăstire a vindecat și a mângâiat sufletele a sute de oameni, de pe patul său, felul ei de servi ceea ce este esențial existențial, făcându-te să te trezești brusc și să te întrebi : încotro viața mea?

Manastirea Cuselauca

O zi, trei lăcașuri sacre, legendă, istorie, locul unde omul, așa cum este fiecare dintre noi a devenit Mare și Sfânt.

coperta-tipova

Pământuri care vorbesc încă, natura care transmite ca un martor obiectiv tot ce a fost, este și va fi vreodată, eterna transformare a Aceluiași Necunoscut Imens Prezent.

Un loc în care intri cineva și nu mai ieși tu! Un loc cât o imensă taină!

Tipova_2

Mulțumesc Tatiana pentru dar și călăuzire ❤️

Cine dorește să afle mai multe despre aceste locuri vă rog să-mi scrieți: alinacornelia mihail@gmail.com.

Vă mulțumesc pentru timpul dedicat! Vă iubesc! Cu dragoste,

Alice ❤️

Povești înțelepte. Realitate vs Iluzie

 

forced perspective photography of cars running on road below smartphone
Fotografie de Matheus Bertelli pe Pexels.com

Era odată un băiat, a cărui familie era foarte bogată. Într-o zi, tatăl său la dus într-o călătorie în țară, unde dorea să îi arate, cât de sărac trăiesc oamenii. Așa că au ajuns într-o fermă a unei familii foarte sărace, așa cum o considera el. Au petrecut acolo câteva zile. La întoarcere, tatăl la întrebat pe fiul său, cum i s-a părut călătoria.

„Oh, a fost grozav, tată” – a răspuns băiatul. „Ai văzut cum trăiesc oamenii săraci?” „Da, am văzut” – a răspuns băiatul. Tatăl l-a rugat pe fiu să-i spună mai multe despre impresiile sale din călătoria lor.

„Ei bine, noi avem doar un câine, și ei au patru. În grădina noastră există o piscină, în timp ce ei au un râu care nu are sfârșit. Avem lanterne scumpe, dar ei au stele peste capul lor noaptea. Avem doar o mică bucată de pământ, în timp ce ei au câmpurile nesfârșite. Cumpărăm mâncare, dar ei o cresc. Avem un gard mare pentru protecția proprietății noastre dar ei nu au nevoie de ea, deoarece prietenii îi protejează. ”

Tatăl a fost uimit. Nu putea să spună nimic.

Apoi băiatul a adăugat: „Mulțumesc, tată, pentru că m-ai lăsat să văd cât de săraci suntem.”

Această poveste arată că bogăția adevărată, precum și fericirea nu sunt măsurate de lucrurile materiale. Dragostea, prietenia și libertatea sunt mult mai valoroase.

Cu dragoste,

Alice❤️

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: