Alice

Întotdeauna ai vrut să fii altfel!

Da, întotdeauna am fost altfel, am știut cumva că acest lucru este posibil. Sigur, am plătit grav pentru îndrăzneala mea, însă doar atunci când am purtat acest Adevăr cu jenă, frică, șchiopătând împărțită între lume și El …

Când m-am hotărât în sfârșit să fiu bravă, suficient cât să mi-L asum, să îl port la vedere și nu pe dedesubt, El m-a îmbrățișat atât de tare și dulce, de m-am topit în El încet, încet. Am slăbit lupta, am cedat frâiele, m-am predat …

Acum deschid ochii …văd altfel! Îl găsesc peste tot, ascuns adânc în orice suflet, în floare … pâine, vânt … privirea unui câine, în dor, în casă, în noapte, la fereastră, în mine, în tine, în umbre, în vitrine, pe străzi, în lume, oriunde El mă poartă și prin toate mi-se-arată …

Aici, în această lume perspectivă, sunt ALTFEL, dar totul este ALTFEL, și eu sunt la fel cu el. Aici sunt la fel, la fel cu altfel și în sfârșit mi-e bine!

_____________

Întotdeauna ai vrut să fii altfel! DA, altfel, la fel ca și acest Adevăr care este peste tot și niciunde, dar în toți și în toate …

Întotdeauna te-ai gândit doar la tine! DA, totdeauna m-am gândit doar la mine, dar în acest fel în care sunt la fel ca tine, la fel ca tot și toate …

De ce nu poți fi și tu ca toți ceilalți? Pentru ca sunt la fel ca toți ceilalți, atunci când ei vor putea vedea aceasta …

_____________

Trezirea este un proces conștient de recunoaștere a separării și individualizării în primă fază, și de întoarcere la unitate în final.

Ne dorim și avem nevoie să ne evidențiem, să ne individualizăm până când ajungem să ne vedem izolați complet, conștienți sau nu, de gustul din ce în ce mai amar al însingurării … iar când vom fi ajuns suficient de singuri și goi în „măreția” noastră, măcinați de suferință, de boală sufletească și trupească, mult prea obosiți să ne demonstrăm suficiența de sine, vom lăsa garda jos, vom topi în lacrimi zidurile de protecție din jurul nostru și vom începe lucrarea iubirii și unității!

Din iubire,

Alice❤️