Căutare

Alice

Dă un sens vieții tale!

Categorie

Eu sunt aici! Tu?

Lumea prin ochii lui Alice

Alice

Întotdeauna ai vrut să fii altfel!

Da, întotdeauna am fost altfel, am știut cumva că acest lucru este posibil. Sigur, am plătit grav pentru îndrăzneala mea, însă doar atunci când am purtat acest Adevăr cu jenă, frică, șchiopătând împărțită între lume și El …

Când m-am hotărât în sfârșit să fiu bravă, suficient cât să mi-L asum, să îl port la vedere și nu pe dedesubt, El m-a îmbrățișat atât de tare și dulce, de m-am topit în El încet, încet. Am slăbit lupta, am cedat frâiele, m-am predat …

Acum deschid ochii …văd altfel! Îl găsesc peste tot, ascuns adânc în orice suflet, în floare … pâine, vânt … privirea unui câine, în dor, în casă, în noapte, la fereastră, în mine, în tine, în umbre, în vitrine, pe străzi, în lume, oriunde El mă poartă și prin toate mi-se-arată …

Aici, în această lume perspectivă, sunt ALTFEL, dar totul este ALTFEL, și eu sunt la fel cu el. Aici sunt la fel, la fel cu altfel și în sfârșit mi-e bine!

_____________

Întotdeauna ai vrut să fii altfel! DA, altfel, la fel ca și acest Adevăr care este peste tot și niciunde, dar în toți și în toate …

Întotdeauna te-ai gândit doar la tine! DA, totdeauna m-am gândit doar la mine, dar în acest fel în care sunt la fel ca tine, la fel ca tot și toate …

De ce nu poți fi și tu ca toți ceilalți? Pentru ca sunt la fel ca toți ceilalți, atunci când ei vor putea vedea aceasta …

_____________

Trezirea este un proces conștient de recunoaștere a separării și individualizării în primă fază, și de întoarcere la unitate în final.

Ne dorim și avem nevoie să ne evidențiem, să ne individualizăm până când ajungem să ne vedem izolați complet, conștienți sau nu, de gustul din ce în ce mai amar al însingurării … iar când vom fi ajuns suficient de singuri și goi în „măreția” noastră, măcinați de suferință, de boală sufletească și trupească, mult prea obosiți să ne demonstrăm suficiența de sine, vom lăsa garda jos, vom topi în lacrimi zidurile de protecție din jurul nostru și vom începe lucrarea iubirii și unității!

Din iubire,

Alice❤️

Articol reprezentativ

Ajungi să fii ceea ce ți-e frică să pierzi!

depresyon

Mi-a fost frică să vă pierd, pe rând sau pe toți odată.

Mi-a fost frică că nu voi mai avea cu cine să mă joc, să mă împărtășesc, să fac schimb de stări și lucruri, pentru că da, mă gândeam că nicicând singură nu voi putea ajunge să le cunosc și împărtășesc pe toate, iar voi pentru mine însemnați cumva, șansa la diversitate, șansa la împărtășirea aceea sacră a sufletelor și a darurilor lor.

Mi-a fost o frică cumplită că fără oameni, viața este imposibilă, că mai devreme sau mai târziu sensul ei moare și ca fără sens sufletul cade iremediabil în întuneric. Că, singur ești mic, nesigur, insuficient. Că lumea te crește și te scade după cât ești al lumii și de partea ei.

Așa am început să fiu mai puțin eu și mai mult voi … deloc eu, ci voi. Am renunțat la luxul de a fi cine sunt și am excelat în a fi și eu cu lumea …

Când și cum a început frica să mă convingă de toate acestea este o altă poveste, ce este valoros cu adevărat în acest prezent este că mă trezesc … că astăzi accept să vă pierd pe toți, pe rând sau pe toți odată, că sunt dornică și hotărâtă să redescopăr cu orice preț ce am pierdut în tot acest deal cu frica: pe mine.

Când vezi lumea exterioară ca pe ceva real, ești pierdut!

Să fie acesta momentul de zero, când las vălul lumii să cadă, când pentru o clipă lumea își pierde puterea în a te sprijini, lăuda, admira, hrăni arbitrar și condiționat, condiționa și subjuga subtil. Mă întorc la singurul Adevăr: Sunt!

Am legat iubirea de lume și lumea m-a învățat că iubirea nu este un atribut al său ci o forță dincolo de ea!

Vă aștept să explorăm și mai adânc tainele ei pe 11 Noiembrie 2018 ora 11:00. Detalii privind evenimentul aici: https://www.facebook.com/events/325336078304943/

 

Din iubire Alice❤️

 

 

Articol reprezentativ

Cu un sărut mai aproape de moarte

man sitting on dock
Fotografie de Martin Pu00e9chy pe Pexels.com

Când eram mic, nu suportam ticăitul ceasurilor. Și asta nu pentru că sufeream cu nervii sau de insomnie, ci pentru că ceasul îmi amintea de existența timpului. Fiecare tic-tac era pentru mine ca o bătaie în porțile morții. Când mă culcam în pat și în întuneric se mai vedea doar conturul albicios al ferestrei, ticăitul ceasului se asemăna cu zgomotul roților unui tren care ma duce spre moarte.

Era atât de scurt un ticăit, dar era destul ca să mă cufunde într-o tristețe doborâtoare, într-o tristețe din care nu credeam că voi ieși vreodată. Era îngrozitor să știu că eu nu voi mai putea întoarce timpul vieții nici măcar cu un singur ticăit. Mă sfâșiam să simt cum dispare în neființă pentru totdeauna și irecuperabil sunetul acela monoton și trist.

Acest sentiment îl trăiam mai ales seara, la culcare. Dar adevărata tristețe și singurătate mă copleșeau în casele străine, chiar și la bunica, unde mă adormea un ceas mare sovietic. Atunci mă gândeam ce deprimant ar fi să aud astfel de ceasuri toată ziua, dar totodată îmi dădeam seama că ele ticăie oricum, chiar și atunci când eu nu le aud.

Orice aș fi făcut și oriunde m-aș fi dus, timpul trecea.

Sigurul rost pe care îl mai vedeam era să urmăresc cât mai atent trecerea timpului, să o înregistrez, să o explic. A fost cea mai dureroasă ocupație din viața mea, dar n-a fost fără rost.

Am început să văd trecerea timpului în orice: în frunzele care cad sau doar se mișcă, în orice schimbare, în orice cuvânt sau gest care erau înghițite imediat de trecut ca de un stol de piranii. Eu însumi rămâneam nemișcat și neputincios în fața trecutului care mă înghițea încetul cu încetul.

Trecerea timpului se poate masura cu orice. O măsuram cu hainele din care creșteam, cu oamenii care mureau sau se căsătoreau. Nimic nu oprește trecerea timpului. Și cei îndrăgostiți pot spune: iată, suntem cu o atingere mai aproape de moarte, suntem cu o îmbrățișare, cu un sărut mai aproape de moarte.

Suntem întotdeauna mai aproape. De multe ori mă surprind asupra aceluiași gând în timpul liturghiei, când preoții și diaconii își dau sărutul iertării și al dragostei înainte de a se împărtăși. Atunci ei se cuprind și, sărutându-se pe umăr zic: „Hristos în mijlocul nostru”, iar celălalt răspunde: ” Este și va fi”.

Ce minunat! Atunci sunt cu adevărat cu un sărut mai aproape de moarte, dar și mai aproape de Viață. Pentru un singur lucru mă rog atunci: ca sărutul acesta să mă apropie anume de Viață și nu de moarte.

Fragment din cartea Între Freud și Hristos a minunatului părinte Savatie Baștovoi

Mulțumiri!

Cu dragoste,

Alice ❤

 

Locuri unde timpul stă în loc și doar Spiritul creează

tipova veche

Călătoria, inițiere în tainele sufletului (3)

Frumoasă și înălțătoare este călătoria sufletului!

În a treia zi a călătoriei mele în Republica Moldova, mi s-a deschis una dintre cele mai înălțătoare cărări: plaiurile satului Horodiște – Rezina, la 85 de km de Chișinău.

În acest loc, parcă rupt de lume, este multă liniște și viață plină de firesc, sacrul te pătrunde ușor, ușor, iar Adevărul începe să-ți șoptească răspunsurile unor căutări adânci ale sufletului.

Ghidată de o ființă cu totul specială, pe care abia o cunoșteam (localnică) am ajuns pas cu pas în inima spirituală a acestui loc.

În inima unui deal împădurit, acoperită de verdele viu al naturii, ne-a întâmpinat semeață și de o frumusețe răpitoare Mănăstirea Saharna. De când pătrunzi pe porțile sale, ceva se zguduie înlăuntrul tău, inima ți se înmoaie și fără să realizezi cum și de ce ochii ți se umplu de lacrimi. Tatiana îmi șoptește ca locul este dăruit cu două icoane făcătoare de minuni. Nu este nevoie să încerci să afli care sunt acelea, tot locul este o bucurie continuă a sufletului, în timp ce inima continuă să ți se deschidă, până când rugăciunea ta devine puternică, clară, profundă, iar plânsul hohotit se transformă într-o pace ce nu o poți descrie …

Te simți purtat de ceva ce este dincolo de tine, un ghid nevăzut ce te ascultă, te cuprinde și te mângâie continuu … te desprinzi pentru momente bune de realitatea că ești, așa cum te știai, orice gând se dizolvă și încet, încet, pătrunzi în adâncurile tale sufletești, te afli ca respirație și lacrimi.

manastirea saharna

Din acest punct al călătoriei, totul a curs în aceeași vibrație, sub îndrumarea blândă, non-palpabilă, puternică, a necunoscutului sacru. Am pășit rând pe rând într-un izvor vindecător aflat la câțiva pași în interiorul pădurii, apoi ne-am îndreptat spre alte două mănăstiri: Mănăstirea Cușelăuca vestită pentru minunile vindecătoare ale Sfintei Agafia și Mănăstirea Țipova nouă și veche (locul în care Ștefan cel Mare se căsătorea pentru a treia oară).

izvor tamaduitor

“Destăinuiți Domnului jalea voastră și El vă va hrăni!” Sf. Agafia

O întâlnire aparte a fost conectarea cu povestea vieții Sfintei Agafia, cea care patronează spiritual spațiul Mănăstirii Cușelăuca. Simțind o chemare aparte și un mare dor de spațiul sfânt al sufletului, Agafia este copila care la doar 7 ani, în drum spre sfinții din Lavra Peșterilor din Kiev, acolo unde părinții săi considera că este prea mică să meargă, singură, în întunericul nopții cade într-o fântână pustie și adâncă, traumatizându-și grav ambele picioare. Acest accident îi pecetluiește viața întreagă, pentru că ea, chiar și găsită după 3 ani, fiind mângâiată și întărită în tot acest timp de Dumnezeu și de îngeri, care au hrănit-o cu mană cerească, potrivit unor mărturii, a fost nevoită să stea tot timpul la pat.

42 de ani cât a trăit în Mănăstire a vindecat și a mângâiat sufletele a sute de oameni, de pe patul său, felul ei de servi ceea ce este esențial existențial, făcându-te să te trezești brusc și să te întrebi : încotro viața mea?

Manastirea Cuselauca

O zi, trei lăcașuri sacre, legendă, istorie, locul unde omul, așa cum este fiecare dintre noi a devenit Mare și Sfânt.

coperta-tipova

Pământuri care vorbesc încă, natura care transmite ca un martor obiectiv tot ce a fost, este și va fi vreodată, eterna transformare a Aceluiași Necunoscut Imens Prezent.

Un loc în care intri cineva și nu mai ieși tu! Un loc cât o imensă taină!

Tipova_2

Mulțumesc Tatiana pentru dar și călăuzire ❤️

Cine dorește să afle mai multe despre aceste locuri vă rog să-mi scrieți: alinacornelia mihail@gmail.com.

Vă mulțumesc pentru timpul dedicat! Vă iubesc! Cu dragoste,

Alice ❤️

Călătoria, inițiere în tainele sufletului (2)

 

photo 200

Privește mereu realitatea ca un mister, o taină ce abia așteaptă să vă reuniți!

Am ajuns în Chișinău în jurul orelor 9:00 dimineața. O dimineață de duminică ce arăta și mirosea la fel ca duminicile din familie. Trăgând troller-ul după mine, mă uitam curioasă la fețele oamenilor și ascultam frânturi din conversațiile lor, parcă încercând să-i descopăr. S-au arătat tare drăguți, mi-au spus de unde să iau autobuzul iar apoi un tânăr cochet mi-a explicat, folosind google maps, cum să ajung în locuința pe care o închiriasem și ce să vizitez neapărat în oraș și în împrejurimi. Eram tare veselă de o întâmpinare așa vie, spontană și caldă.

O călătorie în care am rostit cel mai des cuvântul «mulțumesc»

Mă auzeam la fiecare a doua propoziție spunând mulțumesc, iar dacă nu aveam cui, spuneam în sufletul meu, căci drumul se deschidea lin, continuu, iar tot ce mi se transmitea, subtil, era doar … pășește!

Chișinău, locuri, oameni, Cricova

cricova

În mai puțin de două zile am început să pătrund, ajutată de oameni sensibili, frumoși ai locului, esența spațiului.

Mi s-au arătat locuri de poveste sau legendă, străzi cu un farmec aparte, am gustat din bucatele și vorba lor, am râs și am descoperit că esența umană are forme nebănuite, dar minunate de manifestare. Da, Chișinăul noaptea, prezentat și povestit de oameni sensibili, cel cunosc, este o poveste frumoasă!

Un capitol special în Chișinău a fost Cricova.

În dimineața plecării spre cramele de la Cricova mă gândeam: ce poate fi atât de spectaculos în a vizita o cramă? foarte curând aveam să aflu cât m-am înșelat …

Despre ce aș putea să vă spun mai întâi? despre tunelul de piatră și labirintul de străzi în care stăteau cuminți, la răcoare butoaiele de vin? sau despre procesul de fabricare a unei șampanii adevărate? Ascultam cu atenție, fascinată, despre toată această artă a producerii vinului spumant sau liniștit și realizam că nu am știut niciodată ce am băut 😊, și ce poveste poate ascunde fiecare sticlă de vin.

Într-un oraș subteran cu o întindere de peste 100 km, la o adâncime de peste 80 m și într-o temperatura constantă de 12o descopeream o întreagă lume, un întreg labirint de culoare, aromă, magie arhitecturală, istorie, interconectare și viziune umană.

Ce este vinul? ispită, savoare? sângele domnului, leac? speranță? sau poate un mod de viață?

Dacă ați vizionat acest film cred că ați înțeles ce taină ascunde acest loc. Un loc, care trezește ființa, o poartă spre esență, indiferent cum se relevă ea fiecăruia.

Pleci din acest loc mai vesel, mai puternic, mai înrădăcinat în credință și în potențialitatea de manifestare a viselor tale.

Se lasă seară în Chișinău … mâine voi ajunge pe alte meleaguri ale Republicii Moldova. Nu știu nimic din ce mă așteaptă, dar orice va apărea va fi așternut pe foaie. Așa că, vă las cu bine și vă aștept să fim împreună pentru partea a 3 a, orice ar aduce ea 😊

Vă mulțumesc dragii mei,

Cu dragoste, Alice❤️

angel in chisinau

 

 

Călătoria, inițiere în tainele sufletului

1881490-G-I-Gurdjieff-Quote-Life-is-real-only-then-when-I-am

Când necunoscutul te cheamă, lasă mintea în urmă și răspunde-i DA! 

În urmă cu mai puțin de 10 zile o invitație de a pleca spre Republica Moldova (meleaguri încă necunoscute pentru mine) ajungea neașteptat. Fără ezitare, înțelegere sau vreun plan, am urmat-o. În mai puțin de 48 de ore, îmi cumpăram bilet de tren București – Chișinău, prin programul Smart Prietenia (aveam să înțeleg că nici acest nume nu era întâmplător) și iată-mă pe 11 August, pe seară, urcată în tren.

me in tren3

Când te deschizi experienței ca un copil și te lași ghidat de orice semn sau om, realizezi cât de dornic este totul în jurul tău să te ajute!

Am acceptat ușor că nu știu nimic despre această călătorie și nici despre multe aspecte legate de ea (nu mai urcasem în tren de mai mult de 30 de ani, despre dormitul la cușetă ce să mai zic …). Am întrebat pas cu pas, unde îmi este locul în tren, cum să-mi rabatez bancheta, când și dacă se va răcori cumva atmosfera în tren (urma să petrec aproape 12 ore în acel tren și erau peste 30 de grade în compartiment). Am fost ajutată în toate, domnul din tren, cu un accent minunat, m-a ajutat să-mi urc bagajul, mi-a arătat locul și apoi mi-a rabatat bancheta. Mi-a spus să fiu un pic răbdătoare căci se va face răcoare imediat ce trenul va porni. Mai mult, după o ora, m-a invitat să ma mut într-un alt compartiment lateral, unde era mult mai răcoare. În jurul orelor 22:00 mă aflam singură, într-un compartiment răcoros, unde doar mișcarea trenului pe șine făcea muzica de fundal. M-am bucurat ca un copil de libertatea ce se simțea în aer, iar necunoscutul în care tocmai pătrunsesem era extaziant de atractiv. După câteva rânduri citite (am purtat cu mine o carte ghid a minunatului G.I.Gurdjieff) am adormit …în câteva momente în care m-am trezit, doar constatam uimită că mă afundam în cel mai dulce și prezent somn pe care îl avusesem în toată viața mea.

me in tren2

Un suflet călător unit cu un tren călător, într-o noapte călătoare …

Am știut atunci că acest drum nu poate fi unul obișnuit, că niciun drum nu este unul obișnuit …

Parcă trezită dintr-un basm, eram în Chișinău, era dimineață, oamenii mă ajutau să îmi găsesc bagajul :), îmi pusesem bagajele în compartimentul 7 fără să realizez, apoi stătusem un pic în compartimentul 8, comunicând cu doua doamne super haioase și vorbărețe, pentru a ajunge să dorm în compartimentul 9, astfel călătoream cumva în mai multe feluri, fără măcar sa realizez.

Sunt în Chișinău!

Am promis că voi descrie pe larg această călătorie și așa voi face 🙂

Revin curând pentru continuare!

me in tren

Cu dragoste,

By Alice❤️

 

Despre lucrurile cu adevărat importante …

cheerful close up coffee cup
Photo by Pixabay on Pexels.com

Uneori am impresia că nimic important nu se mai întâmplă în lume. În sensul că nimic din ceea ce se declară a fi important nu mă atinge. Oamenii își comunică de regulă lucruri neimportante și care îi caracterizează prea puțin sau deloc. Oamenii își comunică știri, pentru că știrile sunt consdiderate importante.

Pentru ca ceva să fie important este nevoie ca cineva să considere important acel lucru.

Cum arată un lucru important? Nicidecum. Pentru cineva este important că plouă, pentru altcineva că nu plouă. Pentru cineva este important că se căsătorește, pentru altcineva că se desparte. Dar ce este cu adevărat important? și ce face ca ceva să fie important?

Continuă lectura „Despre lucrurile cu adevărat importante …”

De la a face la a fi și Iubirea de necunoscut

 

awesome_pictures_77

Sunt momente în viață când nimic nu pare o mai mare realizare sau o acțiune mai provocatoare decât aceea de a te opri. Din tot, în loc, în timp …

Toți am trecut prin astfel de momente și dacă nu ni le amintim nu este pentru că nu au fost, ci pentru ca am fugit de ele și am ales să le uităm.

Dacă reușești să îi spui cunoscutului să te lase puțin, să nu-ți mai spună că este important, necesar, urgent chiar obligatoriu sa faci ceva și să îl lași în urma ta, te vei găsi pe tine, pur și simplu într-un alt spațiu …

Cumva, acum ești în necunoscut, nu ști ce este încă, ce va urma, dar cea mai frumoasă și măreață descoperire este că ești și nu oricum, ești bine. Privești în jur, descoperi, te miști, vorbești, zâmbești, interacționezi cu oamenii, cu tot ce-ți este în jur. Realizezi cu surprindere că necunoscutul nu te anulează, ci te extinde, te relevă mai clar și adevărat.

Începi să zâmbești înlăuntrul tău …  cât de mare și-a fost frica și fuga  de el, de Necunoscut.

Vrei să știi cine ești? Fii! Află! Aruncă-te în necunoscut căci în Necunoscut ești obligat să fii!

Cu dragoste,

Alice❤️

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: