Căutare

Alice

Dă un sens vieții tale!

Categorie

Eu sunt aici! Tu?

Locuri unde timpul stă în loc și doar Spiritul creează

tipova veche

Călătoria, inițiere în tainele sufletului (3)

Frumoasă și înălțătoare este călătoria sufletului!

În a treia zi a călătoriei mele în Republica Moldova, mi s-a deschis una dintre cele mai înălțătoare cărări: plaiurile satului Horodiște – Rezina, la 85 de km de Chișinău.

În acest loc, parcă rupt de lume, este multă liniște și viață plină de firesc, sacrul te pătrunde ușor, ușor, iar Adevărul începe să-ți șoptească răspunsurile unor căutări adânci ale sufletului.

Ghidată de o ființă cu totul specială, pe care abia o cunoșteam (localnică) am ajuns pas cu pas în inima spirituală a acestui loc.

În inima unui deal împădurit, acoperită de verdele viu al naturii, ne-a întâmpinat semeață și de o frumusețe răpitoare Mănăstirea Saharna. De când pătrunzi pe porțile sale, ceva se zguduie înlăuntrul tău, inima ți se înmoaie și fără să realizezi cum și de ce ochii ți se umplu de lacrimi. Tatiana îmi șoptește ca locul este dăruit cu două icoane făcătoare de minuni. Nu este nevoie să încerci să afli care sunt acelea, tot locul este o bucurie continuă a sufletului, în timp ce inima continuă să ți se deschidă, până când rugăciunea ta devine puternică, clară, profundă, iar plânsul hohotit se transformă într-o pace ce nu o poți descrie …

Te simți purtat de ceva ce este dincolo de tine, un ghid nevăzut ce te ascultă, te cuprinde și te mângâie continuu … te desprinzi pentru momente bune de realitatea că ești, așa cum te știai, orice gând se dizolvă și încet, încet, pătrunzi în adâncurile tale sufletești, te afli ca respirație și lacrimi.

manastirea saharna

Din acest punct al călătoriei, totul a curs în aceeași vibrație, sub îndrumarea blândă, non-palpabilă, puternică, a necunoscutului sacru. Am pășit rând pe rând într-un izvor vindecător aflat la câțiva pași în interiorul pădurii, apoi ne-am îndreptat spre alte două mănăstiri: Mănăstirea Cușelăuca vestită pentru minunile vindecătoare ale Sfintei Agafia și Mănăstirea Țipova nouă și veche (locul în care Ștefan cel Mare se căsătorea pentru a treia oară).

izvor tamaduitor

“Destăinuiți Domnului jalea voastră și El vă va hrăni!” Sf. Agafia

O întâlnire aparte a fost conectarea cu povestea vieții Sfintei Agafia, cea care patronează spiritual spațiul Mănăstirii Cușelăuca. Simțind o chemare aparte și un mare dor de spațiul sfânt al sufletului, Agafia este copila care la doar 7 ani, în drum spre sfinții din Lavra Peșterilor din Kiev, acolo unde părinții săi considera că este prea mică să meargă, singură, în întunericul nopții cade într-o fântână pustie și adâncă, traumatizându-și grav ambele picioare. Acest accident îi pecetluiește viața întreagă, pentru că ea, chiar și găsită după 3 ani, fiind mângâiată și întărită în tot acest timp de Dumnezeu și de îngeri, care au hrănit-o cu mană cerească, potrivit unor mărturii, a fost nevoită să stea tot timpul la pat.

42 de ani cât a trăit în Mănăstire a vindecat și a mângâiat sufletele a sute de oameni, de pe patul său, felul ei de servi ceea ce este esențial existențial, făcându-te să te trezești brusc și să te întrebi : încotro viața mea?

Manastirea Cuselauca

O zi, trei lăcașuri sacre, legendă, istorie, locul unde omul, așa cum este fiecare dintre noi a devenit Mare și Sfânt.

coperta-tipova

Pământuri care vorbesc încă, natura care transmite ca un martor obiectiv tot ce a fost, este și va fi vreodată, eterna transformare a Aceluiași Necunoscut Imens Prezent.

Un loc în care intri cineva și nu mai ieși tu! Un loc cât o imensă taină!

Tipova_2

Mulțumesc Tatiana pentru dar și călăuzire ❤️

Cine dorește să afle mai multe despre aceste locuri vă rog să-mi scrieți: alinacornelia mihail@gmail.com.

Vă mulțumesc pentru timpul dedicat! Vă iubesc! Cu dragoste,

Alice ❤️

Articol reprezentativ

Călătoria, inițiere în tainele sufletului (2)

 

photo 200

Privește mereu realitatea ca un mister, o taină ce abia așteaptă să vă reuniți!

Am ajuns în Chișinău în jurul orelor 9:00 dimineața. O dimineață de duminică ce arăta și mirosea la fel ca duminicile din familie. Trăgând troller-ul după mine, mă uitam curioasă la fețele oamenilor și ascultam frânturi din conversațiile lor, parcă încercând să-i descopăr. S-au arătat tare drăguți, mi-au spus de unde să iau autobuzul iar apoi un tânăr cochet mi-a explicat, folosind google maps, cum să ajung în locuința pe care o închiriasem și ce să vizitez neapărat în oraș și în împrejurimi. Eram tare veselă de o întâmpinare așa vie, spontană și caldă.

O călătorie în care am rostit cel mai des cuvântul «mulțumesc»

Mă auzeam la fiecare a doua propoziție spunând mulțumesc, iar dacă nu aveam cui, spuneam în sufletul meu, căci drumul se deschidea lin, continuu, iar tot ce mi se transmitea, subtil, era doar … pășește!

Chișinău, locuri, oameni, Cricova

cricova

În mai puțin de două zile am început să pătrund, ajutată de oameni sensibili, frumoși ai locului, esența spațiului.

Mi s-au arătat locuri de poveste sau legendă, străzi cu un farmec aparte, am gustat din bucatele și vorba lor, am râs și am descoperit că esența umană are forme nebănuite, dar minunate de manifestare. Da, Chișinăul noaptea, prezentat și povestit de oameni sensibili, cel cunosc, este o poveste frumoasă!

Un capitol special în Chișinău a fost Cricova.

În dimineața plecării spre cramele de la Cricova mă gândeam: ce poate fi atât de spectaculos în a vizita o cramă? foarte curând aveam să aflu cât m-am înșelat …

Despre ce aș putea să vă spun mai întâi? despre tunelul de piatră și labirintul de străzi în care stăteau cuminți, la răcoare butoaiele de vin? sau despre procesul de fabricare a unei șampanii adevărate? Ascultam cu atenție, fascinată, despre toată această artă a producerii vinului spumant sau liniștit și realizam că nu am știut niciodată ce am băut 😊, și ce poveste poate ascunde fiecare sticlă de vin.

Într-un oraș subteran cu o întindere de peste 100 km, la o adâncime de peste 80 m și într-o temperatura constantă de 12o descopeream o întreagă lume, un întreg labirint de culoare, aromă, magie arhitecturală, istorie, interconectare și viziune umană.

Ce este vinul? ispită, savoare? sângele domnului, leac? speranță? sau poate un mod de viață?

Dacă ați vizionat acest film cred că ați înțeles ce taină ascunde acest loc. Un loc, care trezește ființa, o poartă spre esență, indiferent cum se relevă ea fiecăruia.

Pleci din acest loc mai vesel, mai puternic, mai înrădăcinat în credință și în potențialitatea de manifestare a viselor tale.

Se lasă seară în Chișinău … mâine voi ajunge pe alte meleaguri ale Republicii Moldova. Nu știu nimic din ce mă așteaptă, dar orice va apărea va fi așternut pe foaie. Așa că, vă las cu bine și vă aștept să fim împreună pentru partea a 3 a, orice ar aduce ea 😊

Vă mulțumesc dragii mei,

Cu dragoste, Alice❤️

angel in chisinau

 

 

Articol reprezentativ

Călătoria, inițiere în tainele sufletului

1881490-G-I-Gurdjieff-Quote-Life-is-real-only-then-when-I-am

Când necunoscutul te cheamă, lasă mintea în urmă și răspunde-i DA! 

În urmă cu mai puțin de 10 zile o invitație de a pleca spre Republica Moldova (meleaguri încă necunoscute pentru mine) ajungea neașteptat. Fără ezitare, înțelegere sau vreun plan, am urmat-o. În mai puțin de 48 de ore, îmi cumpăram bilet de tren București – Chișinău, prin programul Smart Prietenia (aveam să înțeleg că nici acest nume nu era întâmplător) și iată-mă pe 11 August, pe seară, urcată în tren.

me in tren3

Când te deschizi experienței ca un copil și te lași ghidat de orice semn sau om, realizezi cât de dornic este totul în jurul tău să te ajute!

Am acceptat ușor că nu știu nimic despre această călătorie și nici despre multe aspecte legate de ea (nu mai urcasem în tren de mai mult de 30 de ani, despre dormitul la cușetă ce să mai zic …). Am întrebat pas cu pas, unde îmi este locul în tren, cum să-mi rabatez bancheta, când și dacă se va răcori cumva atmosfera în tren (urma să petrec aproape 12 ore în acel tren și erau peste 30 de grade în compartiment). Am fost ajutată în toate, domnul din tren, cu un accent minunat, m-a ajutat să-mi urc bagajul, mi-a arătat locul și apoi mi-a rabatat bancheta. Mi-a spus să fiu un pic răbdătoare căci se va face răcoare imediat ce trenul va porni. Mai mult, după o ora, m-a invitat să ma mut într-un alt compartiment lateral, unde era mult mai răcoare. În jurul orelor 22:00 mă aflam singură, într-un compartiment răcoros, unde doar mișcarea trenului pe șine făcea muzica de fundal. M-am bucurat ca un copil de libertatea ce se simțea în aer, iar necunoscutul în care tocmai pătrunsesem era extaziant de atractiv. După câteva rânduri citite (am purtat cu mine o carte ghid a minunatului G.I.Gurdjieff) am adormit …în câteva momente în care m-am trezit, doar constatam uimită că mă afundam în cel mai dulce și prezent somn pe care îl avusesem în toată viața mea.

me in tren2

Un suflet călător unit cu un tren călător, într-o noapte călătoare …

Am știut atunci că acest drum nu poate fi unul obișnuit, că niciun drum nu este unul obișnuit …

Parcă trezită dintr-un basm, eram în Chișinău, era dimineață, oamenii mă ajutau să îmi găsesc bagajul :), îmi pusesem bagajele în compartimentul 7 fără să realizez, apoi stătusem un pic în compartimentul 8, comunicând cu doua doamne super haioase și vorbărețe, pentru a ajunge să dorm în compartimentul 9, astfel călătoream cumva în mai multe feluri, fără măcar sa realizez.

Sunt în Chișinău!

Am promis că voi descrie pe larg această călătorie și așa voi face 🙂

Revin curând pentru continuare!

me in tren

Cu dragoste,

By Alice❤️

 

Articol reprezentativ

Despre lucrurile cu adevărat importante …

cheerful close up coffee cup
Photo by Pixabay on Pexels.com

Uneori am impresia că nimic important nu se mai întâmplă în lume. În sensul că nimic din ceea ce se declară a fi important nu mă atinge. Oamenii își comunică de regulă lucruri neimportante și care îi caracterizează prea puțin sau deloc. Oamenii își comunică știri, pentru că știrile sunt consdiderate importante.

Pentru ca ceva să fie important este nevoie ca cineva să considere important acel lucru.

Cum arată un lucru important? Nicidecum. Pentru cineva este important că plouă, pentru altcineva că nu plouă. Pentru cineva este important că se căsătorește, pentru altcineva că se desparte. Dar ce este cu adevărat important? și ce face ca ceva să fie important?

Continuă lectura „Despre lucrurile cu adevărat importante …”

De la a face la a fi și Iubirea de necunoscut

 

awesome_pictures_77

Sunt momente în viață când nimic nu pare o mai mare realizare sau o acțiune mai provocatoare decât aceea de a te opri. Din tot, în loc, în timp …

Toți am trecut prin astfel de momente și dacă nu ni le amintim nu este pentru că nu au fost, ci pentru ca am fugit de ele și am ales să le uităm.

Dacă reușești să îi spui cunoscutului să te lase puțin, să nu-ți mai spună că este important, necesar, urgent chiar obligatoriu sa faci ceva și să îl lași în urma ta, te vei găsi pe tine, pur și simplu într-un alt spațiu …

Cumva, acum ești în necunoscut, nu ști ce este încă, ce va urma, dar cea mai frumoasă și măreață descoperire este că ești și nu oricum, ești bine. Privești în jur, descoperi, te miști, vorbești, zâmbești, interacționezi cu oamenii, cu tot ce-ți este în jur. Realizezi cu surprindere că necunoscutul nu te anulează, ci te extinde, te relevă mai clar și adevărat.

Începi să zâmbești înlăuntrul tău …  cât de mare și-a fost frica și fuga  de el, de Necunoscut.

Vrei să știi cine ești? Fii! Află! Aruncă-te în necunoscut căci în Necunoscut ești obligat să fii!

Cu dragoste,

Alice❤️

În sufletul unui copil vorbește Dumnezeu

pexels-photo-1042438.jpeg

Când eram copii, nu mai aveam răbdare să ne facem mari, să trăim, să facem și să împlinim tot ce ne trecea prin căpșoare, prin inimi și suflet …. și tot timpul ne veneau idei, multe , continuu, timpul nu ne era de ajuns pentru câte simțeam că vrem să creăm.

Când am crescut un pic, cât să vedem lumea din jur și am intrat în lumea celor mari, ne-am trezit visând să-i ajutăm, să fim puternici pentru ei, să-i salvăm cumva, căci îi vedeam triști, plini de griji, confuzi și furioși. Câtă dreptate aveam …

Am crezut că tot ce ne lipsește este că nu suntem mari … Și atunci ne-am hotărât cu orice preț să ne facem mari. Atunci ne-am spus: vreau să fiu mai repede mare să pot să fac toate acestea …

Și ne-am făcut, fără să știm cum și când „Mari”.

Acum, suntem mari, ne închipuim că am putea învârti lumea cu doar un deget, avem resurse de tot felul și încă le mai acumulăm, dar, … nu mai știm de ce, ce să facem cu noi și cu ele?

SENSUL, râul de bucurie, entuziasm și creativitate a secat, nu mai știm unde este … ne trezim doar  spunând cu nostalgie:  Ce frumoasă era lumea când eram copii, ce bine ar fi să mai pot fi copil, ce timpuri, ce magie …ce n-aș da să mă mai pot întoarce …

Mulțumesc vouă, copii eterni

Cu dragoste,

Alice❤️

 

De mână cu Dumnezeu

shutterstock_28

Într-o seară, un tânăr, se apropie de Maestru, şi-l întrebă:

Cum pot fi sigur că ceea ce fac eu în viaţă este pe placul lui Dumnezeu?

Maestrul, surâzând îi spuse: într-o noapte, adormind, am visat următoarele: o bicicletă cu două locuri, un tandem, şi l-am văzut pe Dumnezeu în spatele meu pedalând.

După un timp, Dumnezeu mi-a sugerat sa schimbăm locurile. Am fost de acord, şi din acel moment, viaţa mea s-a schimbat, viaţa mea n-a mai fost aceeaşi.

Dumnezeu dădea vieţii mele fericire şi emoţii. Ce s-a schimbat când am inversat locurile?

Când conduceam eu, cunoşteam pe de rost strada, curbele, suişurile, coborâşurile. Era aceeaşi stradă monotonă, era … aceeaşi. Era întotdeauna drumul cel mai scurt între două puncte.

Dar când a început să conducă El, El ştia scurtături nemaivăzute, sus între munţi, traversam locuri stâncoase cu viteză maximă, aproape să-mi rup gâtul. Tot ceea ce reuşeam să fac era să mă ţin în şa. Chiar dacă părea nebunesc, el îmi zicea: pedalează! Pedalează!

Când deveneam îngrijorat, îl întrebam: Doamne, unde mă duci? Dar El nu-mi răspundea nimic, doar surâdea.

Deodată, nu ştiu cum, am început să mă încred. Repede, am uitat viaţa monotonă şi am intrat în aventură, şi ziceam: Doamne, mi-e teamă! Dar El, se uita înapoi, îmi lua mâna şi dintr-o dată, mă linişteam.

M-a dus printre oameni de care aveam nevoie, oameni care m-au vindecat, m-au acceptat şi s-au bucurat. Ei ne-au dat daruri pentru drum, pentru călătoria noastră. Dar Dumnezeu mi-a zis: Împarte darurile primite, sunt bagaje în plus, sunt grele. Şi le-am împărţit persoanelor cu care ne întâlneam în drum, şi, mi-am dat seama că, atunci când împărţeam eram eu cel ce primeam şi totuşi bicicleta noastră era uşoară.

La început nu m-am încrezut în El, mă gândeam că mă va duce cine ştie unde. Dar el cunoştea secretele bicicletei, ştia cum să încline bicicleta când venea o curbă, ştia să sară ca să evite locurile stâncoase, zbura ca să evite locurile înfricoşate. Iar eu, învăţ să tac şi să pedalez în locurile cele mai ciudate, încep să mă bucur de panorama care se iveşte la orizont, de vântul care îmi bate în faţă şi de … tovarăşul meu de drum.

Şi când nu mai sunt sigur că pot merge înainte, El îmi surâde şi-mi zice: Nu te îngrijora! Eu conduc, tu pedalează!

 

Mulțumesc drag cititor 🙂

Alice

Ce se întâmplă când femeile încep să spună nu?

 

 

 

model-face-beautiful-black-and-white-407035.jpeg

Atunci când femeile spun NU vocii autoritare lăuntrice care zice: „are dreptate, regresezi, trebuie să faci ceva, nu poți să nu faci nimic, nu poți lăsa lucrurile așa, se vor distruge … etc”, ele trăiesc simultan o serie de emoții complexe. Un fel de gol imens în interior, un fel de regret, de dezamăgire în a nu urma drumul cunoscut, bătătorit, către reușită. O teamă de a nu-i dezamăgi pe ceilalți, de a le distruge imaginea pe care o au despre ele, dar în același timp o senzație de putere adusă de acest „nu”, de bucuria de a-și asculta vocea autentică, de a reduce la tăcere „tiranul” interior.

Îmi amintesc momentele când am simțit în interiorul meu să spun nu, să nu mai accept un job sau o relație care nu mă mai împlineau, în care nu mă mai vedeam pe mine ci doar cealaltă parte. Este ca și cum te dăruiești atât de mult încât te pierzi pe tine complet, iar întoarcerea sporadică din ce în ce mai puțin la tine te sperie, este momentul de adevăr, pe care nu vrei să-l vezi …momentul în care realizezi că tu de fapt nu mai exiști.

Ruperea atunci este și mai grea, căci a renunța pare echivalentul pierderii a tot, este ca o moarte a unei întregi și singure realități. Sentimentul de pierdere este profund, însă momentul aduce cu sine și o mare eliberare și bucurie, bucuria urmării propriei căi, a propriei chemări,

Este un moment puternic de alchimie interioară, iar atunci când o femeie încetează să mai facă este momentul să învețe să fie, iar acest lucru nu este un lux, ci o disciplină. Disciplina de a-și asculta vocea interioară, de a rezista agresiunii celorlalte voci care îi vor spune în continuare ce trebuie să facă, iar apoi sacrificarea a tot ceea ce nu-i aduce în profunzime mulțumire, pierzând astfel și beneficiile iluzorii dar, care de multe ori i-au fost singura hrană.

Continuă lectura „Ce se întâmplă când femeile încep să spună nu?”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: